Campanie electorală fără mizerie și deranj cauzate de un afișaj electoral excesiv. Asta își dorește primarul Cătălin Cherecheș pentru următoarea perioadă în municipiul Baia Mare. În acest sens, autoritatea locală a triplat numărul de panouri necesare afișajului electoral. De asemenea, afișajul electoral va fi interzis pe raza municipiului Baia Mare în alte părți decât pe avizierele destinate acestei activități.
Cele 200 de panouri pe care administrația băimăreană le pune la dispoziția partidelor și a candidaților vor fi distribuite în 20 de zone de interes ale municipiului Baia Mare. Mai mult, odată cu demararea procedurilor de desfășurare a turul de scrutin din 5 iunie, autoritatea locală a decis schimbarea locației pentru șase secții de votare. Aceste aspecte au fost făcute publice astăzi, 12 aprilie, de către primarul Cătălin Cherecheș în cadrul unei conferințe de presă.
La începutul conferinței de presă, Cătălin Cherecheș a salutat decizia luată la nivel național prin care resursele pe care partidele politice și candidații le implică într-o campanie electorală au fost semnificativ reduse.
„Cea mai mare bucurie ca și primar al municipiului Baia Mare este faptul că eliminăm tot ceea ce înseamnă afișaj care agresează de cele mai multe ori cetățeanul respectiv alegătorul și sub nicio formă nu îl face să voteze candidați sau liste de partide. Este îmbucurător că s-a stabilit un standard pe care fiecare dintre candidați și fiecare dintre partide trebuie să îl respecte, un standard al dimensiunilor pe care afișele electorale trebuie să le aibă. Și pentru a nu avea foarte mult de lucru după data de 5 iunie ca și primar al municipiului Baia Mare și ca o dovadă a democrației și a încurajării exprimării candidaților și a partidelor politice în campania electorală am decis să pun la dispoziția tuturor cât mai multe panouri, spații pentru afișaj pentru a nu fi nevoiți să lipească candidații pe stâlpi, pe uși de blocuri, pe tot feluri de zone care să ne genereze foarte mare deranj. Și mai mult decât atât să îmi genereze ca și primar al municipiului Baia Mare o cheltuială majoră pentru a curăța aceste spații”, a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
200 de panouri în 20 de locații strategice
Cele 200 de panouri urmează să fie poziționate în 20 de locații strategice ale municipiului Baia Mare. Este vorba despre cartierul Firiza, cartierul Ferneziu, pe Valea Borcutului, Centru Vechi, Piața Izvoarele, Piața Revoluției, zona Magazinului Maramureșul, zona Parcului Mara, zona străzii Pășunii, RFN, Unic, zona Pieței Albina, cartierul Gării, zona Tipografiei, intersecția bulevardelor Traian cu Republicii, aproape în fiecare punct de interes pentru băimăreni.
„În fiecare dintre acestea 20 de locuri vor fi poziționate câte zece panouri, fiecare candidat având exact poziția pe care trebuie să o respecte. Ori o față a unui panou, ori o față-verso a unui panou sau chiar o jumătate de panou în cazul celor care sunt fără afiliere politică sau în cazul în care vorbim de partide neparlamentare. În cazul în care nu vor fi foarte multe partide care își depun liste pentru Consiliul Local sau Consiliul Județean bineînțeles că toate aceste panouri vor fi redistribuite într-o formula mai generoasă partidelor, respectiv candidaților. Vom menționa pe fiecare panou exact numele partidului sau al candidatului independent care va avea dreptul să utilizeze acel panou. Cred în bunul simț și în spiritul civic și în iubirea față de Baia Mare pe care o au toți candidații la Primărie, la Consiliul Local, la Consiliul Județean. Și cred că se vor respecta între ei ca să nu fim nevoiți să intervenim inclusiv a curăța aceste panouri și a pune ordine în bucătăria partidelor politice. Sper să își respecte aceste spații și să înțeleagă generozitatea pe care Municipiul Baia Mare o are în a oferi aceste spații de expunere electorală. Lucrul acesta cred că va oferi în primul rând o corectă informare cetățeanului și posibilitatea să își vadă la față candidații care își pun fețele pe afișe, să vadă mesajele, să vadă lucrurile care țin de campania electorală”, a precizat Cătălin Cherecheș.
În Baia Mare, afișajul electoral e permis doar pe panourile speciale
Partidele politice care vor avea candidați la alegerile locale din 5 iunie sau candidații independenți vor trebui să respecte zona lor pe panourile electorale. În caz contrar afișele acestora vor fi curățate. Mai mult, afișajul electoral va fi interzis pe raza municipiului Baia Mare în alte zone decât pe panourile care vor fi amplasate în acest scop. Data la care va începe campania electorală este 5 mai.
„Cred că prin acest lucru le demonstrăm deschiderea față de toți cei care doresc să candideze. Le oferim șanse egale din această perspectivă tuturor. Chiar dacă sunt candidat la Primăria municipiului Baia Mare dorința mea este să mă axez mult prea puțin sau aproape deloc pe tot ceea ce înseamnă campanie electorală de acest tip. Așadar nu va fi un avantaj pe care să mi-l creez mie ci să îl creez celorlalți care doresc să se afirme. Eu voi face în campanie doar unul sau două gesturi și atât. Gesturi care să rămână pentru că prea puțin construim în campanii electorale și atunci cred că a venit momentul să dau un exemplu și poate din anii următori că decât să cheltuim bani pe tot felul de afișe mai bine facem un lucru care să rămână în urma noastră după o campanie. Unii câștigă și alții pierd dar întotdeauna trebuie să rămână ceva frumos și util pentru comunitate într-o campanie electorală. În rest cred că toți putem să spunem prin televiziune și mass-media ce vrem să facem pentru Baia Mare. Unii putem să spunem și ce am făcut iar alții pot să spună doar ceea ce gândesc, visează, doresc sau vor să facă”, a mai spus primarul municipiului Baia Mare.
A fost modificată poziționarea a șase secții de votare
În cadrul conferinței de presă, primarul Cătălin Cherecheș a declarat că locația a șase secții de votare a fost modificată. Astfel, secția numărul 41 care a fost amplasată până acum la Centrul de planificare familial de pe strada Moldovei va fi mutată la sediul Ansamblului Folcloric Național Transilvania, Bd. Traian nr. 8. De asemenea, cele două secții din cadrul Bazinului Olimpic, secția de votare numărul 47 și 48, vor fi mutate în incinta Sălii Polivalente „Lascăr Pană” din Baia Mare. O altă secție de vot care își va schimba locația este cea cu numărul 70, amenajată în sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Maramureș. Aceasta va fi mutată în sediul Centrului Phoenix de pe strada Grănicerilor. Secția numărul 78 din cadrul Grădiniței cu Program Normal nr. 4 va fi mutată în sediul Centrului „Sfântul Francisc de Assisi” iar secția de votare 27 din incinta Școlii Gimnaziale nr. 18 își va schimba locația la sediul RAR Maramureș.
„Vom face informări publice consistente pe parcursul campaniei electorale pentru ca fiecare cetățean să știe unde să voteze. Pe de altă parte fiecare familie în parte va primi un mic ghid al alegătorului astfel încât să știe unde să voteze, ce document are nevoie pentru a vota și care sunt chestiunile de acest tip din perspectivă legală pentru a putea să impolsionăm cât mai mulți cetățeni să participe la vot. Este foarte important mai ales la alegerile locale să îi facem pe cetățeni să se implice în destinul orașului și în destinul județului nostru. Este foarte important să ascultăm prin vot vocea fiecărui cetățean. Pentru mine a fost foarte important acest lucru în cei patru ani de mandat și vreau să îi rog pe cetățeni să vină în număr cât mai mare la vot. Avem noi ca și băimăreni nevoie de sprijinul fiecărui băimărean în proiectul de renaștere a orașului”, a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
Până în data de 26 mai, candidații pot primi extrasele electorale printr-o solicitare la sediul Administrației Publice Locale a municipiului Baia Mare.
Simona Vasiac