Reprezentanții asociației care conduc Adăpostul de câini din Baia Mare au depus o plângere la poliție în urmă cu două săptămâni, împotriva unei femei. Potrivit asociației, maramureșeanca și-a lăsat cățelușa să nască pui, neavând drept legal de montă, apoi a încercat să dea puii spre adopție printr-un mesaj pe rețelele de socializare.
Plângerea a fost depusă în urmă cu două săptămâni, iar acum a venit și răspunsul polițiștilor. Oamenii legii au verificat cele semnalate de reprezentanții asociației și au constatat că fapta este reală. Ca rezultat, femeia a fost sancționată contravențional.
„În urma plângerii înregistrate de Asociația noastră la IPJ Maramureș acum 2 săptămâni împotriva unei doamne care a lăsat cățelușa proprie să nască pui neavând drept legal de monta, am primit următorul răspuns, și soluționarea cazului prin amendare conform legii în vigoare. Dacă aveți informații despre alte persoane care nu își sterilizeaza catelele (in special) si acestea dau naștere la pui, puteți face o plângere online, mai ales dacă aveți numele persoanei, o adresă eventual și un nr de telefon, o discuție online salvată etc.”, se arată în postarea publicată pe pagina de Facebook a Adăpostului de câini din Baia Mare.
În România, sunt INTERZISE, prin lege:
1) Monta (împerecherea) câinilor care nu au pedigriu (A, B sau C) sau care nu sunt câini utilitari.
Pedigriul este un document eliberat de Asociația Chinologică Română (AChR), iar carnetul de sănătate al câinelui este un document medical, eliberat de un medic veterinar. Cele două documente nu se pot substitui unul celuilalt.
2) Vânzarea câinilor care nu poartă microcip și nu sunt înregistrați în Registrul de evidență a câinilor cu stăpân (RECS).
3) Comercializarea câinilor din rasele pit bull, boerbull, bandog și metișii lor.
4) Cuparea (tăierea) urechilor și codotomia (tăierea cozii), din rațiuni estetice.
5) Organizarea de lupte cu câini și antrenarea câinilor pentru luptă (Transylvania Animal Care-Medicină veterinară socială)
ActualMM