Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică potrivit căreia începând din după-amiaza zilei de duminică şi până în seara zilei de luni, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile vestice, nordice şi centrale.
Se vor semnala averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.
În intervalul 10 iunie, ora 15.00 – 11 iunie, ora 18.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Banat, Crișana, Maramureș și regiunile centrale şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Pe arii restrânse vor fi vijelii şi va cădea grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala şi în noaptea de sâmbătă spre duminică în vest, nord-vest şi la munte, dar pe spaţii mai restrânse.
Prefectul Sorin Rednic, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat informarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi pregătirea de intervenţie, în sprijinul populaţiei, dacă situaţia o va impune. De asemenea, au fost informaţi şi membrii grupurilor de suport tehnic din cadrul CJSU Maramureş.
Au fost dispuse măsurile necesare pentru asigurarea serviciilor de utilitate publică (alimentare cu energie electrică, gaz metan, apă şi canalizare, telefonie etc). Echipe de intervenţie ale acestor societăţi vor interveni pentrru a remedia deficienţele care pot surveni, urmare a fenomenelor meteorologice periculoase, în sistemele de distribuţie proprii. Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor asigura şi monitoriza secţiunilede scurgere a apelor rezultate în urma precipitaţiilor, în zona şanţurilor, rigolelor, văilor şi pâraielor.
Cetăţenii trebuie să evite parcarea autovehiculelor pe poduri şi podeţe care, datorită precipitaţiilor torenţiale, pot fi colmatate de aluviuni sau deşeuri de material lemnos şi care pot obtura cursul de apă. Cetăţenii sunt rugaţi să semnaleze eventualele probleme cauzate de fenomenele meteorologice nefavorabile, la telefonul unic de apeluri de urgenţă 112.
Situaţia hidrometeorologică va fi monitorizată de către pompierii militari din cadrul Centrului Operaţional al ISU Maramureş şi de angajaţii din dispeceratul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş.