AVEM SPECIALIŞTI. Începând cu anul 2014, a fost certificată INSARAG prima echipă românească de căutare – salvare urbană. Echipa RO – USAR (Romanian – Urban Search and Rescue), formată din 48 de salvatori, este în măsură să sprijine acțiunile de intervenție, sub egida ONU, în ţările afectate de dezastre şi calamităţi.
Membrii echipei INSARAG beneficiază de dotări performante cu ajutorul cărora pot interveni prompt pentru salvarea victimelor afectate de calamități.
Pentru extragerea persoanelor din mediile ostile vieții, salvatorii pot executa acțiuni de creare a unor breşe în elementele constructive din beton sau cărămidă (în plan orizontal sau vertical), sprijinirea elementelor constructive care ameninţă cu prăbuşirea, respectiv ridicarea şi mutarea elementelor de construcţie care încarcerează victimele.
La solicitarea de asistență internațională a țărilor afectate, IGSU poate trimite echipa de căutare-salvare, care acționează conform procedurilor și standardelor internaţionale (ONU şi UE).
Sursa info