AVARII LA REȚEAUA DE APĂ Locuitorii de pe mai multe străzi din Baia Mare și Baia Sprie vor rămâne fără apă la robinete astăzi, 21 decembrie, timp de câteva ore.
Sistarea furnizării de apă potabilă de către societatea Vital vine ca urmare a unor avarii apărute la rețeaua de apă. Mai exact, este vorba despre mai multe conducte de apă sparte.
Astfel, pe strada Garoafei (nr. 27) din Baia Mare, furizarea apei potabile va fi oprită până la ora 14:00. În Baia Sprie, locuitorii de pe străzile Săsar, 23 August (parțial), Nicolae Iorga, Nicolae Bălcescu, Ștefan cel Mare, Gutinului (case – parțial), Boczor Wolf (parțial), Crișan (parțial) și Piața Libertății vor rămâne fără apă până la ora 15:00.
Echipele de intervenție ale Vital sunt deja la fața locului și încearcă să remedieze problemele în cel mai scurt timp posibil pentru a se putea relua furnizarea de apă potabilă.
ActualMM