Ieri, 10 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Maramureş au depistat pe raza localităţii Seini un vehicul semnalat de autorităţile judiciare din Franţa ca fiind furat. Este vorba despre o remorcă ale cărei date de identificare figurează pe canalul internaţional de comunicare SINS SCHENGEN, aceasta fiind urmărită din luna noiembrie 2012. Până la finalizarea cercetărilor, conform procedurilor, vehiculul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei Oraşului Seini.
Un alt autoturism care face obiectul unei semnalări în Sistemul Informatic Schengen, a fost depistat pe raza municipiului Baia Mare. Autovehiculul, care este căutat de autorităţile spaniole pentru confiscare în cadrul unor proceduri penale, a fost de asemenea indisponibilizat la sediul poliţiei, iar faţă de persoana în posesia căreia a fost găsită maşina se efectuează verificări pentru a se stabili modalitatea de dobândire a acesteia.
Pentru depistarea autovehiculelor poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R.