Pilotul german Nico Rosberg (Mercedes GP) a obţinut, duminică, primul succes din cariera sa în Formula 1, câştigând Marele Premiu al Chinei, a treia etapă a Campionatului Mondial, desfăşurată pe circuitul de la Shanghai. Pe podium, Rosberg a fost urmat în ordine de piloţii McLaren-Mercedes, Jenson Button şi Lewis Hamilton. Mark Webber de la Red Bull a fost al patrulea, iar coechipierul său Sebastian Vettel al cincilea.
În puncte au mai terminat Romain Grosjean (Lotus-Renault) – locul 6, Bruno Senna (Williams) – locul 7, Patsor Maldonado (Williams) – locul 8, Fernando Alonso (Ferrai) – locul 9 şi Kamui Kobayashi (Sauber) – locul 10.
Michael Schumacher (Mercedes), plecat de pe poziţia a doua a grilei de start, a abandonat în turul 13.
După trei etape, clasamentul piloţilor (primele zece poziţii) este următorul:
1. Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 45 de puncte;
2. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 43;
3. Fernando Alonso (Spania/Ferrari) 37;
4. Mark Webber (Australia/Red Bull) 36;
5. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull) 28;
6. Nico Rosberg (Germania/Mercedes GP) 25;
7. Sergio Perez (Mexic/Sauber) 22;
8. Kimi Raikkonen (Finlanda/Lotus-Renault) 16;
9. Bruno Senna (Brazilia/Williams) 14;
10. Kamui Kobayashi (Japonia/Sauber) 9.
Clasmentul constructorilor este următorul:
1. McLaren-Mercedes 88 de puncte;
2. Red Bull 64;
3. Ferrari 37;
4. Sauber 31;
5. Mercedes GP 26;
6. Lotus Renault 24;
7. Williams 18;
8. Force India 9;
9. Toro Rosso 6;
10-12. Hispania, Caterham, Marussia 0.
Următoarea etapă, Marele Premiu al Bahrainului, va avea loc în 22 aprilie, pe circuitul de la Sakhir.