Sâmbătă 10 martie a.c., în jurul orei 17:00, patrula de jandarmerie din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, aflată în serviciul de patrulare în zona pârtiei Roata III, a observat un tânăr căzut pe pârtie, care acuza dureri la genunchiul piciorului drept. Sebastian B. de 14 ani, din Cavnic, a primit primul ajutor din partea jandarmilor şi al reprezentanţilor Salvamont, care l-au coborât la baza pârtiei, unde a fost preluat de un grup de prieteni şi transportat la spital, pentru efectuarea unor investigaţii de specialitate.