AcasăEvenimentTRAGEDIE PE AUTOSTRADĂ – Doi morți, alți doi în comă și peste...

TRAGEDIE PE AUTOSTRADĂ – Doi morți, alți doi în comă și peste 30 de răniți după ce un autocar cu ucraineni s-a răsturnat în județul Călărași

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un autocar în care se aflau 43 de persoane, adulţi şi copii, s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers spre Capitală. Accidentul a avut loc în jurul orei 3.00, iar din primele informaţii se pare că unul dintre cei doi şoferi ar fi adormit la volan. În zona în care s-a produs incidentul au fost trimise circa 15 maşini de intervenţie ale Serviciului de Ambulanţă şi ale SMURD, inclusiv maşina de intervenţie pentru victime multiple şi unitatea mobilă de urgenţă.

Accidentul s-a produs la kilometrul 54 al Autostrăzii Soarelui. La bordul autocarului se aflau 43 de persoane, între care 18 copii cu vârste intre 9 și 14 ani, 12 bărbaţi şi 13 femei. Unul dintre copii şi o femeie au murit la scurt timp după răsturnarea autocarului.

Din primele informaţii, şoferul a adormit la volan, a ieșit în afara carosabilului, iar autocarul s-a răsturnat. O femeie şi un copil şi-au pierdut viaţa. La faţa locului s-au deplasat 15 de ambulanţe, între care 10 cu aparatură de terapie intensivă şi două pentru preluare de victime multiple, o unitate mobilă de primiri urgenţe şi două salvări de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti. La faţa locului au fost trimişi şi mai mulţi medici de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pentru a asigura de urgenţă îngrijiri medicale la faţa locului. Răniții au fost transportaţi la spitale din Capitală.

Circulaţia autovehiculelor a fost deviată de la kilometrul 64 al autostrăzii (nodul rutier Lehliu) pe DN3.

Medicul Raed Arafat, secretar de stat în cadrul MAI, a declarat că Ministerul Afacerilor Externe a fost şi el anunţat despre accident. „O sa fie implicat Ministerul de Externe si mai ales ambasada care va solicita servicii de traducere si pe cele pentru repatrierea victimelor”, a explicat Raed Arafat.

În autocar erau trei grupuri: primul grup de copii, își petrecuseră vacanța în Bulgaria, al doilea grup era compus din adulți. Au fost luați din mai multe stațiuni. Iar al treilea grup din pasageri care voiau sa ajungă în Ucraina și-au luat bilet direct din Bulgaria.

Printre victimele rănite grav se numără şi şoferul care se afla la volanul autocarului în momentul producerii accidentului. Bulgarul are 33 de ani, a fost transportat la Spitalul Floreasca şi este intubat, aflându-se în comă indusă. El a fost cel care a ales traseul pe care urma să se deplaseze spre Ucraina şi conducea cu 110 km/h în momentul în care a pierdut controlul volanului. Toată lumea în autocar dormea în momentul accidentului.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a precizat că pasagerii ucraineni ai autocarului au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi la Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Vasile Alexandrescu”, pentru investigaţii sau pentru tratamente ori intervenţii în cazul în care este necesar acest lucru.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat că în urma accidentului, petrecut pe sensul de mers spre Capitală, în judeţul Călăraşi a fost declanşat planul roşu. Potrivit lui Arafat, până la ora actuală se ştie că unul dintre răniţi, un copil, este în comă, el suferind o amputaţie.

„A fost declanşat planul roşu la Călăraşi. Am solicitat sprijin de la Ialomiţa şi de la Bucureşti. Au fost trimise mai multe ambulanţe. Intervenţia a fost una complexă. Au fost puse în alertă spitalele din Bucureşti şi cele de urgenţă pentru copii. Un copil se află într-o stare critică. În autocar se aflau aproximativ 18 copii”, a declarat Raed Arafat.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA