AcasăNews AlertAU RENUNŢAT – PSD-istul Cosmin Butuza şi PNL-istul Mircea Man renunţă...

AU RENUNŢAT – PSD-istul Cosmin Butuza şi PNL-istul Mircea Man renunţă la funcţiile de consilieri judeţeni

spot_img

DISTRIBUIȚI

AU RENUNŢAT Consiliul Judeţean Maramureş are membri noi şi pentru prima dată după alegerile din data de 5 iunie este  în „formulă completă”.

AU RENUNŢAT Asta după ce în cadrul şedinţei de astăzi, 22 iulie, a forului administrativ  s-a luat act de demisia din funcţii a social-democratului  Cosmin  Butuza, respectiv  a liberalului Mircea Man, iar în locul acestora au fost validaţi  următorii  supleanţi din liste.

Cosmin Butuza a fost ales pe liste PSD şi oficial a demisionat din funcţia de consilier judeţean din motive personale.  Surse din apropierea  acestuia spun însă că ar fi ales să facă echipa cu preşedintele Gabriel Zetea,  fiind  cooptat  pentru a deveni şeful  de cabinet al celui care conduce Consiliul Judeţean Maramureş.

IMG_2017

Mircea Man a fost ales pe listele PNL, însă  nu a fost validat în şedinţa  de constituire a noului consiliu, ci doar în cursul primei şedinţe ordinare a aceluiaşi organism,  de la care însă a lipsit. Drept urmare acesta nu a depus jurământul de credinţă în termenul legal,  astfel că şi el a trebuit să demisioneze.

Asta în condiţiile în care, tot potrivit legii, acesta trebuia oricum  să aleagă între calitatea de deputat şi cea de consilier judeţean.

Locul celor doi a fost luat de Vlad Sorin Ilie (PSD), respectiv  Gheorghe  Marian (PNL).  Cei  amintiţi au depus jurământul,  astfel că pentru prima dată după alegerile de la începutul lunii iunie Consiliul Judeţean Maramureş  are garnitura de consilieri completă.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA