Nu mai este pentru nimeni un secret că deputatul Viorica Cherecheș, dar și fiul ei, Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare sunt credincioși practicanți, nu doar proclamați, fiind mereu alături de biserică și enoriași, adesea susținând și financiar diverse acțiuni religioase sau umanitare.
Nu fac diferențe între cultele religioase, indiferent că este vorba de ortodocși, reformați, catolici sau altele, cei doi sunt periodic zăriți la diverse lăcașuri de cult. Nu fac diferențe nici când vine vorba să sprijine acțiuni religioase sau umanitare desfășurate de diferite culte. Așa au reușit să își câștige în timp inclusiv aprecierea credincioșilor.
În pragul celei mai mari sărbători închinate Maicii Domnului, Adormirea Maicii Domnului care se prăznuiește an de an la data de 15 august, Cătălin Cherecheș și mama sa, deputatul dr. Viorica Cherecheș, au lăsat mașina deoparte și au parcurs pe jos drumul spre Mănăstirea Greco – Catolică Sfânta Maria de pe Dealul Crucii. Iată ce a scris primarul pe Facebook:
„În pragul sfintei sărbători a Adormirii Maicii Domnului am parcurs împreună cu mama drumul spre poarta mănăstirii surorilor baziliene, Mănăstirea Greco-Catolică „Sfânta Maria” de pe Dealul Crucii. Locul, unul al sfintei credințe, este ca un zid de apărarea în jurul comunității noastre, un zid care ne ferește și ne protejează”.
Credincioşii se pregătesc timp de două săptămâni pentru acest moment, prin post şi rugăciune. În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate.
ActualMM