I-AU LINIȘTIT CU SANCȚIUNI Luni, 20 noiembrie a.c., în jurul orei 11:40, jandarmii au fost solicitaţi să intervină în zona autogării din Baia Mare, pentru faptul că un tânăr din Baia Mare, cu vârsta de 29 de ani, a tulburat liniştea cetăţenilor prin strigăte şi larmă. Acestuia jandarmii i-au aplicat o sancţiune contravenţională cu amendă.
În jurul orei 13:50, un bărbat din Baia Mare cu vârsta de 51 de ani, a apelat serviciul unic de urgenţe 112 sesizând un scandal pe strada George Enescu din Baia Mare. La sosirea echipajului de jandarmerie s-a constatat faptul că scandalul nu a avut loc iar în acel moment cetăţeanul respectiv a adresat injurii şi ameninţări cu acte de violenţă altui cetăţean aflat în zonă. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru faptele sale.
Un cetăţean de 37 de ani, domiciliat în comuna Deseşti, în jurul orei 14:25 se afla în faţa unui bloc de pe strada I. L. Caragiale din Baia Mare, unde a tulburat liniştea locatarilor prin strigăte şi larmă. Şi acestui cetăţean i s-a aplicat o sancţiune contravenţională cu amendă.
Informații furnizate e IJJ Maramureș