AcasăEvenimentSportAU FOST MAI BUNI - CSM ȘTIINȚA Baia Mare a pierdut derby-ul...

AU FOST MAI BUNI – CSM ȘTIINȚA Baia Mare a pierdut derby-ul cu Timișoara

spot_img

DISTRIBUIȚI

AU FOST MAI BUNI Timișoara Saracens a învins-o pe CSM Știința Baia Mare cu scorul de 23-15 (3-5), sâmbătă, pe Stadionul ”Dan Păltinișanu” din Timișoara, în etapa a 2-a din SuperLiga CEC Bank la rugby.

Saracens a câștigat derby-ul campionatului și și-a luat revanșa după meciul pierdut pe Bega în fața ”zimbrilor” în Cupa Regelui. Bănățenii au reușit eseuri prin Manumua Tevita și Brian Sefanaia, Luke Samoa, fostul jucător al băimărenilor, a reușit o lovitură de penalitate și două transformări, iar Jody Rose a contribuit și el cu două lovituri de pedeapsă. Pentru Știința, Johannes Van Heerden și Jone Marawa Nasalo au realizat încercări, iar Alexandru Bucur a marcat o lovitură de pedeapsă și o transformare.

Miza partidei dintre singurele doua echipe care au câștigat titlul de campioană a SuperLigii de când aceasta se dispută în actualul format și-a pus amprenta asupra jocului încă din primele minute. Lupta încrâncenată între pachetele de înaintare și apărarea bună făcută de cele două echipe au păstrat nemodificată tabela în primele 30 de minute. Cei care au deschis scorul au fost bănățenii, prin Luke Samoa care a transformat o penalitate. Pe finalul reprizei, cu Timișoara rămasă fără Morrison, apoi fără Popârlan, zimbrii găsesc breșa și Johan Van Heerden culcă balonul în terenul de țintă advers, 3-5.

În repriza a doua cei care marchează primii sunt tot maramureșenii, prin Alex Bucur care transformă o penalitate. Bănățenii nu reununță la luptă și Tevita Manumua reușește prima încercare, transformată de Luke Samoa, 10-8. Dupăc câteva minute Sefanaia mai înscrie un eseu pentru gazde, transformat de Samoa, gazdele mărindu-și avantajul 17-8. Jody Rose aduce încă trei puncte pentru Timisoara, 20-8, soarta meciului fiind practic decisă. Pe final, zimbrii marchează un eseu prin debutantul Jone Marawa Nasalo, transformat, 20-15, sfârșitul fiind unul dramatic. La fel ca în întâlnirea din Cupa Regelui, aproape de finalul partidei a început furtuna, însă, în ciuda condițiilor meteo extreme, Jody Rose reușind să transforme o  penalitate care a închis si rezultatul, 23-15 pentru Timișoara.

Echipele:

Timișoara Saracens: 15. Luke Samoa, 14. William Helu, 13. Manumua Tevita, 12. Brian Sefanaia, 11. Tangimana Fonovai, 10. Jody Rose, 9. Gabriel Rupanu, 1. Sione Taupaki, 2. Andrei Rădoi, 3. Mesake Doge, 4. Valentin Popârlan, 5. Ionuț Mureșan, 6. Randall Morrison, 7. Vasile Rus (căpitan), 8. Michael Stewart. Antrenori: Williams Matthew, Anesi Sosene.
Rezerve: 16. Viorel Sabău, 17. Gigi Militaru, 18. Horațiu Pungea, 19. Marius Iftimiciuc, 20. Daniel Ianuș, 21. Daniel Zaharia, 22. Florin Popa, 23. Mădălin Lemnaru.

CSM Știința Baia Mare: 15. Ionuț Botezatu, 14. Sikuea Taliauli, 13. Michael Doneghan, 12. Alexandru Bucur, 11. Adrian Apostol, 10. George Oprea, 9. Bidzina Samharadze (căpitan), 1. Constantin Pristaviță, 2. Iuri Natriașvili, 3. Nailago Waisea, 4. Florian Roșu, 5. Dumani Mtya, 6. Johannes Van Heerden, 7. Sean Morrell, 8. Răzvan Ailenei. Antrenori: George Sava, Vasile Lucaci.
Rezerve: 16. Florin Bârdașu, 17. Mihai Dico, 18. Silviu Suciu, 19. Marius Dănilă, 20. Alexandru Țiglă, 21. Mihai Lamboiu, 22. Jone Marawa Nasalo, 23. Cristian Chirică.

În alt meciuri jucate sâmbătă, CSA Steaua București a surclasat-o în deplasare pe CS Poli Iași cu 47-20, iar CSM București a învins-o și mai clar pe CS Universitatea Cluj, în deplasare, cu 50-12.

În clasament, pe primul loc se află CSA Steaua București, 10 puncte (2 jocuri), urmată de CSM București, 7 p (2 j), CSM Știința Baia Mare, 5 p (2 j), Timișoara Saracens, 4 p (1 j), CS Politehnica Iași, 2 p (2 j), CS Universitatea Cluj, 0 p (2 j), CS Dinamo București, 0 p (1 j).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA