AcasăEvenimentSportAU ARĂTAT CA O ECHIPĂ - Antrenorul Buceschi crede că unitatea de...

AU ARĂTAT CA O ECHIPĂ – Antrenorul Buceschi crede că unitatea de grup și apărarea au dus la victorie

spot_img

DISTRIBUIȚI

AU ARĂTAT CA O ECHIPĂ Antrenorul secund al naţionalei de handbal feminin a României, băimăreanul Costică Buceschi, a declarat, vineri, pentru News.ro, după calificarea echipei în grupa principală II la CE din Suedia, că unitatea de grup şi apărarea au contat enorm, adăugând că nu au mai fost sincope ca la Campionatul Mondial din 2015 şi Jocurile Olimpice.

”Am avut o grupă foarte grea, cum i s-a spus – grupa morţii. Am jucat bine cu echipe puternice, chiar dacă am pierdut cu Norvegia, apoi am bătut Rusia, iar azi Croaţia, ale cărei jucătoare sunt în Liga Campionilor în fiecare săptămână. Fetele au fost şi sunt foarte motivate, am vorbit şi după înfrângerea cu Norvegia, au rămas la fel de motivate şi asta s-a văzut.

Acum privim meciul Norvegia – Rusia, am rămas în sală, iar Rusia arată ca în finala olimpică, joacă foarte bine. Urmează meciurile din grupa principală, vom lupta să adunăm puncte, să fim în primele patru şi de acolo să atacăm primele două locuri pentru semifinale”, a declarat Costică Buceschi.
neagu-buceschi

Întrebat ce i-a plăcut mai mult la echipa României în meciurile din grupa D, antrenorul secund al reprezentativei a spus: ”Unitatea de grup şi apărarea echipei au contat enorm. Am avut aceeaşi unitate de grup ca la Mondialele din 2015, dar nu au mai fost sincope aşa de mari ca atunci sau ca la Jocurile Olimpice. Schimbările din echipă sunt de bun augur, fetele debutante înseamnă sânge proaspăt şi merită felicitate.

Acum ne rămâne puţin timp să recuperăm fetele, avem vreo trei jucătoare cu probleme de sănătate, lovituri primite, genunchi umflaţi, sperăm să reuşim până duminică, atunci când încep meciurile din grupă”.

Costică Buceschi a vorbit şi despre evoluţia Cristinei Neagu, aleasă MVP-ul meciului cu Croaţia, marcatoare a 10 goluri.

”Ea face diferenţa, asta înseamnă o jucătoare care nu doar că marchează multe goluri, dar joacă şi pentru echipă. Le-a pus în valoare pe fete. Au înscris aproape toate jucătoarele şi datorită ei, iar asta contează enorm la moralul echipei”, a spus Buceschi.

Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat vineri, la Helsingborg, în grupa principală II a Campionatului European din Suedia, după ce a învins reprezentativa Croaţiei, cu scorul de 31-26 (15-13), în ultima partidă din grupa D preliminară.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA