Baia Mare marchează un moment istoric chiar în plin sezon al Sărbătorii Castanelor: vineri, 18 septembrie, se redeschide circulația rutieră pe noul Pod al Unirii, primul pod construit de la zero în municipiu în ultimii peste 30 de ani.
Anunțul a fost făcut de primarul Doru Dăncuș, care a ținut să sublinieze că lucrările au fost nu doar finalizate la timp, ci chiar devansate față de calendarul stabilit inițial. „M-am asigurat personal că termenul va fi respectat și nu doar că ne-am ținut de cuvânt, ci l-am devansat serios”, a declarat edilul.
Proiectul a demarat acum trei luni, odată cu demolarea vechiului pod, autoritățile locale angajându-se atunci că circulația va fi reluată până în octombrie, pe o structură nouă, modernă, cu patru benzi de circulație. Promisiunea a fost respectată înainte de termen, iar deschiderea traficului va coincide cu un moment simbolic pentru comunitate: chiar de pe noul pod va porni, în premieră, Parada de deschidere a Sărbătorii Castanelor, ediția a XXXI-a.
Pentru moment, circulația pe pod se va desfășura în regim de șantier, urmând ca lucrările de finisare și amenajare estetică să continue. Autoritățile anunță că acestea vor fi finalizate până la sfârșitul lunii octombrie, mai devreme decât termenul de noiembrie prevăzut inițial în calendarul proiectului.
Primarul a ținut să mulțumească atât constructorului, cât și tuturor celor implicați în realizarea lucrării, apreciind profesionalismul și implicarea care au permis devansarea semnificativă a termenelor. „Suntem, în acest moment, cu săptămâni întregi înaintea calendarului stabilit inițial, ceea ce demonstrează că atunci când există voință, seriozitate și implicare, se poate”, a mai spus Dăncuș.
Edilul a adresat, de asemenea, mulțumiri băimărenilor pentru răbdarea de care au dat dovadă pe durata șantierelor din oraș, subliniind că proiectele asumate se derulează pas cu pas, conform planului.
Vineri, băimărenii sunt așteptați pe noul Pod al Unirii pentru a marca împreună atât deschiderea circulației, cât și startul festivităților dedicate Sărbătorii Castanelor.

















