Aveţi grijă. Muntele este periculos în această perioadă. Munţii Gutâi, Creasta Cocoşului, Munţii Ţibleş, Munţii Rodnei, sunt zonele în care turiştilor li se recomandă să nu se aventureze în această perioadă extrem de friguroasă. Salvamontiştii din cadrul Serviciului Public Judeţean “Salvamont” Maramureş atrag atenţia turiştilor să fie extrem de prudenţi şi să evite excursiile pe traseele turistice periculoase din judeţ. Potrivit şefului Serviciului Salvamont, Andrei Jablanoczki, “există pericol şi pe pantele abrupte fără vegetaţie forestieră din judeţ, datorită stratului gros de zăpadă instabilă şi variaţiile de temperatură din timpul zilei. Prin urmare, turiştii trebuie să aibă în vedere că toţi aceşti factori contribuie la un ridicat pericol de declanşare a avalanşelor”.