Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă pe toate drumurile publice din judeţ. Nu au fost probleme in trafic. A nins pe toate sectoarele de drumuri publice din judeţ. Stratul de zăpadă proaspăt depus în afara carosabilului măsura până la 2 cm. Nu au fost semnalate probleme deosebite sau perturbări ale traficului rutier din cauza ninsorii. DN1C, pe relaţa Baia Mare-Dej este acoperit, între km130 şi km141 (Dealul Mesteacăn) un un strat de zăpadă frământată. Carosabilul E58, pe relaţia Baia Mare-Satu Mare este umed. DN18, în Pasul Gutâi are carosabilul umed, inclusiv sectorul Sighetu Marmaţiei. DN19 este acoperit cu un strat de zăpadă frământată cu grosimea cuprinsă între 0-1 cm (Dealul Huta-Certeze). Sectorul DN18, la Petrova are un strat de zăpadă cuprinsă între 0-1 cm (Dealul Hera). DN 18 şi DN17C, la Vişeu de Sus este curat, dar umed. La Borşa, pe DN18 în Pasul Prislop există pe carosabil un strat de zăpadă frământată, cu grosimea de până la 1 cm, între km152 şi km 180. Atenţie şoferi, tot în Pasul Prislop vizibilitatea este redusă de ceaţă, până la 100 de metri, între km165 şi km175. Comitetul judeţean de iarnă recomandă conducătorilor de autovehicule să circule preventiv în zonele cu vizibilitate redusă şi să folosească luminile de întâlnire pe faţă şi a poziţiei pe spate şi de ceaţă. Se solicită şoferilor să adapteze viteza autovehiculelor în câmpul de vizibilitate redusă şi cu zăpadă frământată pe carosabil, respectiv să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul precedent. Se impune ca şoferii să renunţe, în zona cu ceaţă la efectuarea depăşirilor pentru a evita producerea de accidente rutiere. În caz de staţionare a autovehiculelor pe marginea şoselei sau în apropierea benzii de rulare este bine să semnalizaţi prezenţa acestora prin aprinderea luminilor de poziţie şi a celor de avarie. Semnalizaţi din timp orice manevră pe care intenţionaţi să o efectuaţi şi nu vă aventuraţi în depăşiri care vă pot pune în pericol, atât pe dumneavoastră cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic. De asemenea, trebuie păstraţi o distanţă suficientă faţă de ceilalalţi participanţi la trafic pentru a putea opri în condiţii optime atunci când situaţia o impune. Pe DN18, carosabilul este acoperit (pe întreg sectorul până în localitatea Rohia) cu un strat de zăpadă frământată de până la 1 cm. Angajaţii societăţilor care asigură şi întreţin viabilitatea sectoarelor de drumuri judeţene au acţionat cu 21 utilaje cu lamă pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil. De asemenea, s-au răspândit 148 tone de material antiderapant pentru topirea stratului de zăpadă, respectiv pentru a preveni formarea poleiului.
Carosabilul sectoarelor de drumuri judeţene este curat şi umed. Un strat de zăpadă frământată, cu grosimea de până la 1 cm întâlnesc conducătorii auto pe DJ 184 Baia Sprie-Cavnic, respectiv DJ109F Cavnic-Budeşti. Angajaţii societăţii care asigură şi întreţin viabilitatea drumurilor judeţene au acţionat cu utilaje, cu lamă pentru îndepărtarea stratului de zăpadă, respoectiv au împrăştiat material antiderapant.
Rămân închise pe perioada de iarnă, conform deciziei administratorului de drumuri: DJ109F, pe relaţia Cavnic-Băiuţ; DJ183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi şi DC19, pe relaţia Botiza-Groşii Ţibleşului (un tronson de 6km). La Cavnic termometrele arătau valoarea de -7 grade Celsius. Alte valorii ale temperaturii aerului: -7 grade Celsius la Borşa; -6 grade Celsius în Pasul Gutâi; -5 grade Celsius la Sighetu Marmaţiei, Târgu Lăpuş, Borşa, Vişeu de Sus, Petrova, Ocna Şugatag şi Copalnic; -4 grade Celsius în Baia Mare.