ATENȚIE, ȘOFERI! Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt priorităţi ale poliţiştilor rutieri. Astfel, poliţiştii din Baia Sprie împreună cu cei din Şişeşti și cei din Vişeu de Sus au acţionat ieri pentru depistarea şi tragerea la răspundere a participanţilor la trafic care pun în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Au fost aplicate 35 de sancţiuni, în valoare de aproximativ 12.000 de lei.
Ieri, 2 martie, poliţiştii rutieri din Baia Sprie şi Şişeşti, împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş, au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de defecţiunile tehnice ale autovehiculelor.
În cadrul acţiunii, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale. Valoarea amenzilor aplicate a fost de peste 6 000 de lei.
De asemenea, poliţiştii au retras 5 certificate de înmatriculare.
Și poliţiştii din Vişeu de Sus au acţionat pe raza de competenţă pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranţa traficului rutier. În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 6000 de lei. Ca măsură complementară a fost ridicat 1 certificat de înmatriculare şi a fost reţinut un permis de conducere, în cazul unui şofer depistat în trafic cu alcoolemie.
Informații furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș
Sursă foto.