AcasăEvenimentATENŢIE ŞOFERI! - Vizibilitate redusă de ceață în Pasul Prislop

ATENŢIE ŞOFERI! – Vizibilitate redusă de ceață în Pasul Prislop

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vremea a fost apropiată de normalul tehnic al perioadei. Cerul a fost mai mult noros. În cursul nopții a nins pe arii extinse. Cantitatea maximă de precipitații înregistrată a fost de 3 l/mp, la Târgu Lăpuș.

Vântul a suflat slab, la moderat, cu intensificări izolate de până la 68 km/h în zona montană înaltă, viscolind ninsoarea.

La munte, local, s-a semnalat ceață. Temperaturile maxime au avut valori cuprinse între 2 grade Celsius (Târgu Lăpuș, Ocna Șugatag) și 3 grade Celsius (Baia Mare și Sighetu Marmației).

Cel mai rece a fost în Borșa, valoarea a fost de -5 grade Celsius, respectiv -3 grade Celsius la Ocna Șugatag și -2 grade Celsius la Petrova și Baia Mare, -1 grad Celsius la Sighetu Marmației și Târgu Lăpuș.

La această oră ninge slab pe Dealul Huta, Dealul Pietriș și Dealul Măgoaja.

Vizibilitatea este redusă de ceață, sub 100 de metri, pe DN 18, în Pasul Prislop. Rețeaua de drumuri naționale din județ este practicabilă, partea carosabilă fiind curată, dar umedă.

Se circulă în condiții de iarnă. S-a intervenit cu patru utilaje pentru îndepărtarea zăpezii depuse în zona de munte și s-au împrăștiat 60 tone de material antiderapant.

Stratul de zăpadă măsura 61 cm la Vf. Iezer, 38 cm la Cavnic, 33 cm la Băiuț, 30 cm la Luhei, 28 cm în Pasul Gutâi, 27 cm la Groșii Țibleșului, 23 cm la Firiza, 22 cm, la Răzoare și Coroieni, 18 cm pe Valea Vaserului, 17 cm la Mara, 16 cm în Poiana Borșa, 14 cm în Baia Borșa 12 cm la Târgu Lăpuș, 8 cm la Moisei și Leordina, 5 cm în Baia Mare, 4 cm la Ocna Şugatag, 1 cm la Sighetu Marmației.

Debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ au fost ușor variabile pe majoritatea râurilor din județ.

Pe râuri sunt prezente, în continuare, fenomenele de iarnă. Este gheață la mal pe cursurile râurilor Vișeu, Vaser, Ruscova, Boicu, Botiza, Mara și Firiza.

Curg sloiuri de gheață pe cursul râului Lăpuș. Nu au fost semnalate probleme.

Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se desfășoară în conformitate cu regulamentul de exploatare, în condiții de siguranță.

Meteorologii au prevăzut că vremea va rămâne și astăzi apropiată de normalul termic al acestei perioade. Cerul va fi mai mult noros.

Va ninge izolat în prima parte a intervalului. Vântul va sufla slab, la moderat, cu intensificări la munte.

Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între 0 grade Celsius și 3 grade Celsius. Cele minime vor avea valori cuprinse între -9 grade Celsius și -6 grade Celsius.

De mâine vremea se va răci și va fi local geroasă noaptea și dimineața. Cerul va fi mai mult senin, dar și variabil în a doua partea a zilei.

Temperaturile minime vor avea valori cuprinse între -12 grade Celsius și -8 grade Celsius. Spre sfârșitul intervalului, în zonele joase, vor fi condiții de ceață.

Conducătorii de autovehicule pot solicita informații despre starea de practicabilitate a rețelei de drumuri rutiere sau anunța dacă întâmpină probleme în trafic la Secția de Drumuri Naționale Baia Mare, telefon 0262 212138, respectiv S.C. Drumuri și Poduri S.A. Maramureș, telefon 0262 213144.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA