ATENŢIE LA MOBILE Dacă la începutul acestei săptămâni poliţiştii băimăreni au identificat un tânăr din municipiu, bănuit că a sustras dintr-o societate comercială 11 telefoane mobile, marţi, 16 mai, alţi trei băimăreni care şi-au însuşit telefoanele mobile ale altor persoane au fost identificaţi de poliţişti.
Doi dintre ei, de 15 respectiv 18 ani, ca să fie siguri de reuşită, şi-au ales victima un tânăr de 12 ani. Băiatul le-a relatat poliţiştilor că, în jurul orei 20.00, în timp ce se deplasa pe o alee din municipiu, persoane necunoscute s-au apropiat de el şi i-au smuls telefonul mobil pe care îl avea în mână, după care au fugit.
Chiar şi la 12 ani, băiatul nu s-a panicat şi a reuşit să reţină suficiente semnalmente ale celor doi necunoscuţi, identificaţi ulterior de poliţişti.
În cadrul activităţilor pe care le-au desfăşurat pentru soluţionarea altor cazuri semnalate, tot ieri, poliţiştii de investigaţii criminale au mai identificat un băimărean de 40 de ani, care a considerat că îşi poate schimba telefonul fără să plătească contravaloarea lui.
În demersul său s-a bazat pe bunăvoinţa semenilor săi. Mai precis, în timp ce se afla în Piaţa Revoluţiei, i-a cerut unui tânăr telefonul pentru a apela o persoană, dar odată ce s-a văzut cu telefonul în mână, a luat-o la fugă.
A fost identificat de poliţişti, telefonul a fost recuperat, iar acum este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.
Informaţii furnizate de IPJ Maramureş