ATENȚIE LA LIMBAJ Călin Lucian Farcaș este primul bistrițean care ia o amendă de la un polițist pentru „expresii și cuvinte jignitoare” adresate pe Facebook conducerii PSD BN. Procesul verbal este făcut la o lună și jumătate de la abatere, dar la câteva zile după ce în presa națională semnala un caz similar la Timișoara.
Subcomisarul Moldovan Dumitru este primul polițist care semnează o amendă pentru o faptă petrecută pe raza municipiului Bistrița în „spațiul public virtual online”. Acesta l-a amendat pe contravenientul Călin Lucian Farcaș cu 200 de lei pentru că „a postat pe rețeaua de socializare Facebook un mesaj public prin care a adresat expresii și cuvinte jignitoare la adresa mai multor persoane din cadrul formațiunii politice PSD BN participante la o petrecere organizată în data de 11.03. 2017, producând indignarea cetățenilor”.
Poliția Municipiului Bistrița pare să fi fost inspirată la redactarea acestui proces verbal de cazul petrecut recent la Timișoara, mediatizat în presa națională în jurul datei de 19 aprilie. Astfel, deși fapta lui Farcaș s-a petrecut în 12 martie, procesul verbal este întocmit 28 aprilie 2017, la câteva zile după prima amendă dată pentru postări pe Facebook de Poliția Locală din Timișoara.
Postarea pentru care a fost amendat bistrițeanul conține mai multe expresii injurioase la adresa formațiunii politice. Acesta se arată nemulțumit de petrecerea organizată de social-democrați în data de 11 martie, cu ocazia Zilei Femeii. Călin Lucian Farcaș se leagă de faptul că formațiunea politică ar cheltui aiurea banii pe chefuri, în timp ce alocația unui copil nu trece de 84 de lei lunar.
Bistrițeanul, care momentan trăiește și muncește în Marea Britanie, a precizat că nu are de gând să plătească amenda, continuând să se adreseze formațiunii politice pe același ton și folosind aceleași expresii injurioase.
Sursă info și foto.