ATENŢIE LA COŞURILE DE FUM ŞI LA AFUMĂTORII! Pompierii maramureșeni au lichidat trei incendii în ultimele 24 de ore, din care două la coșurile de fum.
Primul incendiu lichidat a fost în Vișeu de Sus. Flăcările au distrus circa 15 metri pătrați de acoperiș din lemn, o centrală termică, 5 metri pătrați de izolație din polistiren și 5 metri pătrați de ștablon de lemn.
Al doilea incendiu la coș de fum a fost semnalat în Sighetu Marmației. Din fericire, a ars doar funinginea din coșul de evacuare al fumului.
Pompierii militari din cadrul Pichetului Târgu Lăpuș au lichidat un incendiu izbucnit la o afumătorie din Stoiceni.
Focul a distrus circa 150 kg de carne de porc, 80% dintr-un depozit de lemne și circa 40 de metri pătrați din acoperișul casei care se afla în apropierea afumătoriei.
Pompierii maramureșeni atrag încă o dată atenția asupra pericolelor pe care le reprezintă coșurile de fum necurățate sau neprotejate corespunzător față de materialele combustibile din acoperiș.
Acestea trebuie să fie curățate de cel putin două ori pe an. Iar cele deteriorate necesită reparaţii înainte de a fi puse în funcțiune.
Sursa info şi foto ISU Maramureş