La câteva ore de la sesizarea făcută de către o femeie din Bogdan Vodă, poliţiştii au prins şi identificat o sălăjeancă de 32 de ani care a sustras suma de 370 de lei dintr-un portofel. Victima le-a permis celor două cerşetoare să intre în locuinţă, iar acestea au furat banii, profitând de neatenţia ei. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.
Numărul cerşetorilor devine mai mare în perioada sărbătorilor de iarnă. Profitând de sensibilitatea cetăţenilor în această perioadă, ei încearcă să capteze atenţia prin diverse mijloace. Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş vă recomandă să nu permiteţi accesul în locuinţă unor persoane necunoscute care solicită bani sau alte bunuri. Din dorinţa de a oferi, riscaţi să deveniţi victime!