ATENȚIE BĂIMĂRENI Mai sunt câteva luni până la alegerile locale, însă pentru unii campania a început deja. Primarul Cătălin Cherecheș a fost nevoit în cursul zilei de azi, 4 februarie 2020, să dea o dezmințire publică după ce a fost anunțat de mai mulți băimăreni că se dau apeluri telefonice cu mesaje false în numele său.
„Constat cu mâhnire că deja a început campania electorală pentru unii. Sunt luat în vizor de diverși indivizi conduși de interese politico-economice și deja s-a ajuns prea departe! Am fost anunțat de către băimăreni de bună-credință că în numele meu au început să fie contactați cetățeni pentru a li se transmite diverse informații mincinoase, atacuri la adresa unor politicieni. Sunt nevoit să dezmint public această tentativă de manipulare care se poartă în numele meu, Cătălin Cherecheș. Vă rog astfel, pe această cale oficială și binecunoscută de comunicare, să nu dați crezare mesajelor telefonice transmise în numele meu. Nu m-am ocupat niciodată cu așa ceva și nu voi face nici de acum încolo comunicări de această natură! Vă rog pe cei care primiți astfel de apeluri să mi le semnalați, urmând să discut cu avocații mei și să apelez la organele abilitate pentru a-i calma pe nemernicii care îndrăznesc să transmită mesaje în numele meu”, arată primarul.
Cherecheș, în vizorul hackerilor: au încercat să îi spargă contul de Facebook
Pe lângă apelurile cu mesaje mincinoase care se promovează ca fiind în numele lui, primarul Cherecheș este și în vizorul unor persoane care ar vrea să îi acceseze contul de Facebook. Primarul a primit mai multe informări de la platforma de socializare prin care este anunțat că au existat solicitări de a fi schimbată parola, de pe dispozitive necunoscute.
„Mai mult, de câteva zile primesc atenționări de la Facebook că se încearcă accesarea contului meu și schimbarea parolei de pe diverse dispozitive necunoscute. Constat că sunt victima unui atac murdar, gândit de niște personaje fără onoare și bărbăție, în stare să apeleze la astfel de maniere mizerabile pentru a aduce atingere demnității și imaginii mele. Numărul de telefon de pe care se transmit mesaje mincinoase în numele meu este: 0372403327. Vă rog să nu luați în considerare aceste mesaje și să îmi transmiteți imediat dacă ați fost sunați în numele meu pentru a putea lua măsurile legale pentru stoparea acestei acțiuni imorale. Vă mulțumesc anticipat pentru ajutor și înțelegere!”, a mai spus Cherecheș.
ActualMM