ATAC ARMAT LA O ȘCOALĂ DIN SUA Un atac armat a avut loc la o şcoală primară din California, în oraşul San Bernardino, anunţă BBC. Cel puţin trei persoane au fost împuşcate, iar una dintre ele este profesor. Atacatorul a fost neutralizat de către forţele de ordine, anunţă NBC, citat de Realitatea.net
„Credem că a fost vorba de o crimă-sinucidere. S-a întâmplat într-o clasă. Doi elevi au fost transportaţi la spital”, a precizat şeful Poliţiei din San Bernardino, Jarrod Burguan.
De asemenea, acesta a anunţat pe contul său de Twitter că două persoane adulte au murit, un profesor şi cel mai probabil atacatorul, şi alte două sunt rănite.
Poliţia din San Bernardino a mai anunţat că încă nu este clară starea de sănătate a celor doi elevi răniţi. Atacul armat a avut loc la şcoala North Park.
Imagini TV din elicopter i-au arătat părăsind clădirea școlii în șir indian, ţinându-se de mână. Potrivit unor martori oculari, unii dintre copii plângeau.
În decembrie 2015, un alt atac de amploare a avut loc în acelaşi oraş. Mai multi suspecți au intrat într-un centru pentru persoane cu dizabilități și au început să tragă în oameni. Autoritățile au anunțat ca sunt 14 morți și 17 răniți, la acea vreme.
Sursă info și foto.