ASTRE Descoperă ce-ți rezervă astrele în dragoste, sănătate, familie și bani în următoarea perioadă!
ASTRE BERBEC. Foarte exuberant, nu luaţi în seamă neînţelegerile şi discuţiile care au loc în familie.
Deşi îi reproşaţi partenerului cheltuielile exagerate, ştiţi că veţi suporta cu stoicism sumele respective. Creativitatea şi originalitatea vă sunt recunoscute în cadrul unei şedinţe cu cei mai importanţi şefi.
TAUR. Nu vă vine să credeţi că, din punct de vedere financiar, aveți numai succese.
Nativele care au copii încearcă să le aranjeze viitorul, să le găsească locuri de muncă avantajoase, dar aceştia le refuză şi preferă doar să fie ajutaţi cu bani. Este posibil să primiţi veşti despre o moştenire.
GEMENI. Vă lăudaţi peste măsură, pentru că finalizaţi singură o activitate complexă.
Aproape toate celibatarele fac declaraţii prin care refuză pentru moment orice contract marital şi orice schimbare care ar putea să le dea modul de viaţă peste cap. Toate consideră că n-au o carieră solidă.
RAC. Lăsaţi la o parte toate treburile, oricât ar fi de importante, pentru a da ajutor partenerului de cuplu ori prietenilor care apelează la dv.
Resursele financiare le administraţi mai defectuos decât niciodată din dorinţa de a face mai multe economii, dar apar din nou pagube considerabile.
LEU. Vă miraţi că aveţi mult lipici în relaţiile cu partenerul de cuplu, iar cu membrii familiei situaţia pare similară.
Financiar, aveți surprize plăcute. Nu este exclusă chiar o promovare, aşa că mai uitaţi de necazurile sentimentale.
FECIOARĂ. Relaţiile cu străinii şi străinătatea se îmbunătăţesc simţitor de la începutul intervalului.
Unele native primesc invitaţii pentru vizite ori încheie contracte de muncă peste hotare. Conflictele cu rudele rămân prezente şi lipsite de şansa unei împăcări.
BALANŢĂ. Aveţi suficient timp liber pentru a planifica din nou călătoriile visate.
Conflictele cu partenerul de cuplu rămân actuale, iar datorită sensibilităţii excesive deveniţi uşor agresivă. Sunteţi un pic derutată din cauza bugetului minim, însă vă faceţi noi prieteni, pe care-i ajutaţi să se lanseze.
SCORPION. Autoritară şi foarte rigidă, le dovediţi celor din anturaj că nu vă cunosc suficient.
Intransigenţa dv. se manifestă mai cu seamă în adoptarea unui program de viaţă fără niciun fel de relaxare. Munca este singura componentă importantă, iar mamele sunt din ce în ce mai pretenţioase cu propriii copii.
SĂGETĂTOR. Vă certaţi cu aproape toţii prietenii şi nici rudele nu prea vă mai simpatizează.
Aveţi impresia că, de când nu mai câştigaţi foarte mulţi bani, cei din anturaj vă ocolesc, însă, în realitate, au fost îndepărtaţi de pesimismul şi severitatea dv. Relaţiile cu partenerul de cuplu sunt însă mai echilibrate.
CAPRICORN. Energice, comunicative şi originale, vă veţi implica în orice activitate se iveşte, din dorinţa de a vă afirma calităţile.
Cele nemulţumite de lentoarea cu care se dezvoltă cariera lor profesională, vor să acceadă la joburi noi, promiţătoare. Şanse mai mari vor avea nativele curajoase, care vor accepta chiar să-şi schimbe domiciliul în altă ţară ori localitate. Oricât de mulţi bani veţi câştiga, veţi considera că nu sunt suficienţi. Unele au datorii la bănci, altele vor să facă investiţii. Starea de sănătate este bună, cu excepţia celor care suferă de boli ginecologice. Celibatarele sunt forţate de familie să ia o decizie clară.
VĂRSĂTOR. Deveniţi brusc mult mai înţelegătoare cu toţi colegii, imediat ce primiţi suficienţi bani pentru a scăpa de stresul facturilor neachitate.
Acceptaţi toate sfaturile pe care vi le dă partenerul de cuplu, în primul rând pentru că vă ascultă cu mai foarte multă atenţie şi vă apreciază indicaţiile.
PEŞTI. Cu o intuiţie deosebită, descoperiţi punctele sensibile ale partenerului de viaţă şi aveţi grijă să creaţi o atmosferă familială plăcută.
De joi, începeţi să vă pregătiţi pentru un weekend special, o dată cu primirea unor subvenţii. Veţi face întregul interval schimbări majore şi în garderobă.
sursa info