Preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamțu, a publicat o imagine care se vrea a fi o ironie la adresa premierului Victor Ponta.
“Din punct de vedere academic, Victor Ponta a fost diagnosticat xerox pozitiv, plagiatul său fiind de notorietate internaţională”, scrie pe afişul în care apare preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu.
Se pare că Neamţu face un joc de cuvinte de-a dreptul sinistru făcând trimitere la cuvânt seropozitiv, adică infestat cu virusul HIV.
Mihail Neamțu, liderul Paridului Noua Republică a intrat în vizorul Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului, după ce acesta a recitat versuri din poezia “Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane !” a poetului român Radu Gyr, cu ocazia lansării candidaților ARD de la Operă.
Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului apreciază drept scandaloasă promovarea de către Mihail Neamţu a poetului legionar Radu Gyr şi consideră că lipsa unei delimitări a ARD de declaraţiile liderului NR echivalează cu o aprobare tacită a unor viitoare politici antisemite.
În replică la dobitocia lui Mihail Usturoi, însoțim articolul cu o poză sugestivă realizată de basarica.tk, ca să vadă și copia palidă a legionarilor cum trebuie să arate un afiș electoral.