Băiețelul rănit grav într-un incendiu în Vaslui este în stare terminală pentru că are arsuri pe 95 la sută din suprafața corpului. Medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire, relatează Libertatea.
Copilașul de 3 ani a fost transferat la Spitalul Grigore Alexandescu din Capitală.
„A ajuns în stare terminală, cu 95% din suprafaţa corpului arsă prin flacără, cu insuficienţă multiplă de organe, în afară de inima care încă îi bate, nu mai are nicio funcţie, nici nu a urinat de când a ajuns la noi. Avea o temperatură a corpului de 30 grade, cu toate că s-au luat toate măsurile necesare, temperatura nu a crescut decât cu un grad, deci, este în hipotermie. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire”, a explicat, pentru Mediafax.ro, purtătorul de cuvânt al Spitalului Gr. Alexandrescu, Raluca Alexandru.
Băiețelul și sora lui mai mică de un an și opt luni au suferit arsuri grave, luni seara, după ce un incendiu a avut loc în locuința în care se aflau.
„Un băieţel de 3 ani a suferit arsuri pe o suprafaţă de 90% din corp, în vreme ce o fetiţă de un an şi opt luni a suferit arsuri pe 13% din corp. Din primele informaţii se pare că au fost lăsaţi nesupravegheaţi, părinţii fiind plecaţi la o stână pe care o au. Cauza a fost jarul căzut din sobă”, a declarat, luni, Cristi Lapa, din cadrul Prefecturii Vaslui.
Potrivit sursei citate, cei doi copii au fost lăsaţi nesupravegheaţi de părinţi care erau plecaţi la o stână.
Surse info și foto: Mediafax, Libertatea.