AcasăActualitate112TESTE BALISTICE - Arme și cartușe ridicate de polițiști

TESTE BALISTICE – Arme și cartușe ridicate de polițiști

spot_img

DISTRIBUIȚI

TESTE BALISTICE. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au întocmit șase dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, în urma unei acțiuni desfășurate joi, informează un comunicat al IPJ Ilfov.

Astfel, polițiștii au descoperit că cinci dintre aceste persoane aveau termenele de valabilitate ale permiselor de armă expirate, iar cea de-a șasea persoană, un bărbat de 58 de ani, deținea în mod ilegal două arme letale.

În total, 8 arme, dintre care 2 letale și 6 neletale, precum și 8 cartușe calibrul 10×22 au fost ridicate în vederea efectuării unor constatări criminalistice balistice.

Pe numele celor șase persoane a fost luată și măsura interzicerii dreptului de deținere și folosire a armelor și munițiilor.

Joi, 68 de polițiști ilfoveni au acționat, în baza Planului Blocada 2016, pe raza localităților Otopeni și Snagov pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională.

În urma activităților desfășurate în trafic de către polițiștii rutieri, aceștia au aplicat 146 de sancțiuni contravenționale, iar ca măsură complementară au reținut un permis de conducere și au retras 16 certificate de înmatriculare.

Sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA