Descoperire şocantă în comuna Rona de Sus, unde a fost găsit trupul carbonizat al unei femei din localitate. Un sătean a trecut prin zonă, a văzut gospodăria distrusă de foc şi a anunţat autorităţile. Primarul Ioan Romaniuc şi poliţiştii din Rona de Sus s-au deplasat la locul indicat şi au verificat informaţia. Aceasta s-a adeverit şi s-a cerut ajutorul pompierilor sigheteni dar şi a criminaliştilor.
Femeia locuia în zona cunoscută sub numele de Hurgoi din Rona de Sus. Apelul pe 112 a venit din partea primarului comunei Rona de Sus, Ioan Romaniuc. Acesta a precizat că gospodăria se află „sub Deal, pe Valea Stejarului în zona Hurjoi”. Femeia locuia singură. Ultima dată se pare că a fost văzut în viaţa în cursul zilei de sâmbătă. La această oră criminaliştii cercetează locul iar cadavrul carbonizat urmează să fie transportat la morga Spitalului Sighet pentru efectuarea necropsiei. În acest moment anchetatorii iau în calcul orice variantă.
ACTUALIZARE 1: La faţa locului echipa 2.actualmm.ro a relatat faptul că gospodăria este situată într-o zonă retrasă. Acolo sunt şi primarul comunei dar şi o echipă a pompierilor. „Nu s-a văzut incendiul din sat din cauza ceţii. Femeia avea 70 de ani şi locuia singură. Era harnică, gospodină. Are un fiu plecat la muncă în Spania, dar şi nepoţi. Şi mie îmi este neam” a declarat pentru 2.actualmm.ro, Ioan Romaniuc. Pe de altă parte, echipa de criminalişti cercetează amănunţit locul incidentului.
ACTUALIZARE 2: Unul dintre nepoţii femeii susţine că aceasta ar fi avut în casă aproximativ 2.000 de lei şi că primea pe oricine trecea prin zonă să se încălzească. Anchetatorii au ridicat de la faţa locului într-un săculeţ trupul neînsufleţit al bătrânei. Practic acesta a fost carbonizat complet, anchetatorii culegând doar bucăţi de oase şi craniul.
ACTUALIZARE 3: Comunicatul oficial al IPJ Maramureş
O locuinţă a ars din temelii într-o zonă izolată situată la 6-8 km de centrul comunei Rona de Sus. Sesizaţi, în cursul dimineţii de ieri, 22.11.2011, cu privire la producerea sinistrului, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Sighet s-au deplasat de urgenţă în zonă. Din primele verificări au stabilit că imobilul, distrus complet de foc, nu fusese racordat la reţeaua electrică, la faţa locului fiind găsite fragmente de oase umane carbonizate. Se presupune că proprietara imobilului, Ana L., de 70 ani, a decedat în incendiu, sursa probabilă de aprindere fiind jarul provenit de la soba de gătit. Valoarea pagubelor se ridică la suma de 25.000 lei. Cercetările continuă, urmând a fi dispuse măsurile legale în cauză.