Mai multe lucrătoare în industria sexului care provin din ţări est-europene, preponderent din România, vor contesta notificările de deportare primite de la autorităţile britanice pentru practicarea prostituţiei şi abuzurile poliţiei britanice, susţinând că lucrează de fapt legal ca liber-profesioniste, scrie „The Guardian”.
Cotidianul britanic notează că din ce în ce mai multe prostituate din ţări est-europene au primit avertismente de deportare din partea oficialilor care lucrează la „Operaţiunea Nexus”, o iniţiativă comună a poliţiei britanice şi a birourilor de imigraţie care vizează deportarea imigranţilor suspectaţi de comiterea de infracţiuni pe teritoriul Regatului Unit.
Femeile vor ataca deciziile pe cale legală, susţinând că ele lucrează în regim de liber profesionist, ca prostituate, fapt permis de legislaţia britanică.
Practicarea prostituţiei este legală în Marea Britanie, însă multe dintre activităţile asociate cu industria sexului – precum deţinerea unui bordel sau proxenetismul – sunt interzise.
Astfel, unele dintre femei au fost arestate în urma unor razii ale poliţiei britanice împotriva reţelelor traficanţilor de carne vie.
Acestea sunt sprijinite în demersurile lor de Colectivul Englez al Prostituatelor(ECP), o organizaţie sindicală a lucrătoarelor din industria sexului.
„Această politică intenţionată de deportare vizează femei imigrante, care din cauza criminalizării şi a stigmatului asociate cu industria sexului vor întâmpina dificultăţi în a se apăra legal. Toate femeile vizate sunt de fapt mame care au intrat în industria sexului deoarece salariile din alte domenii erau prea mici pentru a-şi hrăni şi îmbrăca copiii sau fiindcă se confruntau cu discriminarea din partea angajatorilor”, a declarat o purtătoare de cuvânt pentru ECP, Niki Adams.
Mii de imigranţi au fost deportaţi din Marea Britanie în cadrul Operaţiunii Nexus, începută în 2012, deşi autorităţile britanice nu au oferit un bilanţ oficial în acest sens.
Sursa: ziarulromanesc.net