ARESTAT ÎN CABINĂ Autorităţile canadiene au arestat duminică dimineaţa un pilot al companiei low-cost Sunwing. Se pare că pilotul avea o alcoolemie de trei ori peste limita legală, iar incidentul a avut loc cu doar câteva minute înainte de decolarea aeronavei comerciale din Calgary spre Cancun, relatează BBC citat de News.ro.
Cu două ore înainte de arestarea sa, pilotul canadian a fost detectat cu o alcoolemie de trei ori peste limita legală, însă acesta a reuşit să ajungă în cabina de pilotaj a aeronavei Sunwing.
Aeronava comercială avea peste 100 de pasageri la bord şi a reuşit să decoleze cu un alt pilot spre Cancun.
Angajaţii aeroportului au observat că pilotul se comporta ciudat, iar acesta chiar a leşinat la un moment dat în cabina de pilotaj. Autorităţile aeroportuarea au intervenit şi l-au escortat pe pilot în afara aeronavei care se pregătea de decolare.
De asemenea, pilotul a fost pus sub acuzare pentru că a încercat să piloteze un avion sub stare de ebrietate.
”Exista potenţialul pentru un dezastru, dar pot să vă spun măcar atât – posibilitatea ca un pilot al unei mari companii să decoleze într-o asemenea stare de ebrietate este destul de redusă, pentru că există sisteme de verificare. Există echipajul de bord şi angajaţii de la poarta de îmbarcare”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Calgary, Paul Stacey.