Pompierii maramureşeni au fost solicitaţi în această seară să intervină la un incendiu care a izbucnit la o şură din localitatea Ardusat. Datorită intervenţiei rapide a localnicilor incendiul s-a soldat cu pagube minime, pompierii intervenind şi ei pentru lichidarea tuturor focarelor.
Nu a fost singura intervenţie a pompierilor din această seară. Aceştia au fost solicitaţi să intervină, de asemenea, la stingerea unui incendiu izbucnit la Sighetu Marmaţiei, pe strada 9 mai, în acest caz fiind vorba de un coş de fum.