După ce, precum Iosefini, odinioară, la circ, le-au sustras românilor portofelele şi le-au tot găurit cureaua de la pantaloni, după ce au băgat adânc mâna în buzunare, scotocindu-i şi de ultimul mărunţiş, după ce, cu aceeaşi îndemânare de prestidigitator şi cu neruşinarea şmenarului de dreapta, au palmat banii publici cu sacul, pe pedelişti îi încearcă, astăzi, sentimentul remuşcării. Ajunşi la vreme de ananghie electorală şi rupându-li-se inima de pe siglă, se pregătesc, nici mai mult, nici mai puţin, ţineţi-vă bine, să restituie furtişagurile! Nu cash, pentru că asta ar însemna să destabilizeze sistemul bancar elveţian şi să zburătăcească pasărea-liră(sterlină!) din paradisurile fiscale, nu! Ca promotori geniali ai transformării spitalelor în muzee, s-au gândit că gestul trebuie făcut cu măsură, în doze homeopatice, cu sacoşa şi cu punga.
Tot e bine şi-aşa! Sunt pe lume unităţi de măsură şi mai mici de atât ori de-a dreptul formale, cum ar fi, de exemplu, pipeta, linguriţa, zicala (pofta-n cui!), degetul mijlociu de la mâna dreaptă, desigur, sictirul, holograma etc
Din adâncul sacoşei pedeliste, oficial, electoratul va scoate următoarele obiecte de folosinţă îndelungată, adică pentru patru ani:
– una şapcă uşoară, din pânză, pentru că tot vine iarna!
– una bucată pix cu care electoratul să îi nominalizeze pe răboj şi să-i pună la acatiste!
– una cutie chibrituri care să le amintească alegătorilor că au în Dealul Cotrocenilor un fost preşedinte cu apucături şi antecedente de piroman!
– una bucată şorţ de bucătărie spre neuitarea chiolhanurilor bucovinene întâmplate pe aripi zburdalnice de Flutur!
Iată, vor spune unii, cum trece, cum sfârşeşte gloria lumii(lor)! Şi totuşi… din solida punere pe butuci a Poştei Române şi a Oltchimului, din patinoarele cu bani alunecoşi, de trei ori mai scumpe, din parcurile inutile dar 100% profitabile, răsărite la liziera pădurilor, din stadioanele într-o rână, din toboganele pentru copii de 16.000 euro bucata, din băncile-chilipir plantate cu doar 14 milioane lei vechi şezutul, te şi miri cum de le-au mai rămas câţiva bănuţi pentru flecuşteţele cu care vor bucura electoratul ciuruit, deja în delir
La aşa mărinimie, nu poţi decât să exclami, extaziat, dus pe gânduri: uite ce suflete nobile, caritabile, uite ce spirite grijulii şi cu frica lui Dumnezeu-DNA-ul am avut la seiful bugetului ţării şi uite cum mai visează ei, neîmpăcaţi, zi şi noapte, din nou, guvernarea în beneficiul comun al găştii lor! Ca să folosesc o expresie de cartier, adecvată tupeului lor, după ce au vlăguit şi au „ars” ţara hoţeşte, o ARD astăzi, lozincard şi şmechereşte cu electoratul. Iar la atâta lipsă de obraz, ar fi şi nedrept, nu-i aşa?, să nu li se întoarcă, înmiită, arsura!
Din partea noastră, doar o recomandare, o povaţă de bine avem a le face. Atunci când vor merge pe coclaurii colegiilor lor, pe lângă punga cu suvenire, desigur, să nu le lipsească „Biblia hazlie” a lui Leo Taxil şi multe tampoane pentru urechi. Nu de alta, dar să nu audă cumva, din porţile caselor unde au bătut astă-vară cu Codul Penal, urările ARDente, de recunoştinţă, prăvălite pe urmele lor. De la îndemnul făcut din inimă „Să sărăciţi… bine!” până la blestemul suprem: „ARDe-v-ar votul, maică!”.