AcasăActualitateARAFAT, REPLICĂ LA DRAGNEA - Nu de ambulanțe avem nevoie, ci de...

ARAFAT, REPLICĂ LA DRAGNEA – Nu de ambulanțe avem nevoie, ci de medici în spitale

spot_img

DISTRIBUIȚI

Liviu Dragnea, președinte al PSD,  a declarat că sistemul de urgenţă din România trebuie tratat cu mai multă responsabilitate şi va insista pentru achiziţionarea a 3.000 de noi ambulanţe.  În replică, Raed Arafat a precizat că ţara noastră nu duce lipsă de ambulanţe, ci de personal în spitale.

,,În primul rând, nu consider că am lucrat, împreună cu colegii mei, cu mai puţină responsabilitate în dezvoltarea sistemului de urgenţă. Ştiu cum am preluat sistemul în 2007 şi văd unde suntem acum, sistemul însemnând inclusiv serviciul de ambulanţă, şi în mod cert diferenţa este una vizibilă şi pozitivă. A spune că serviciul de ambulanţă este cu probleme de personal este un adevăr pe care l-am spus cu toţii, însă, oricât am deschis posturi încercând să completăm personalul, problema a fost ocuparea lor. Sunt judeţe care au organizat concursuri repetate pentru medici şi asistenţi, fără să se prezinte nimeni. Deci, problema nu este de neglijenţă din partea mea sau a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, ci o realitate în care trăim, prin care trecem şi pentru care încercăm să găsim soluţiile adecvate şi viabile” a transmis Raed Arafat într-o postare pe pagina sa de Facebook, relatează Mediafax.

Arafat susţine, de asemenea, că propunerea liderului PSD, Liviu Dragnea, de a achiziţiona 3.000 de ambulanţe, este un obiectiv inutil, care va duce la cheltuieli nejustificate, în condiţiile în care nu ar avea cine să lucreze pe aceste autospeciale.

,,În primul rând, dacă vorbim de 3.000 de ambulanţe în sate, deci suplimentare, înseamnă personal suplimentar, iar ca să avem în fiecare ambulanţă măcar un ambulanţier şi un asistent, înseamnă că va trebui să angajăm un număr de 30.000 persoane noi la serviciile de ambualnţă, 15.000 ambulanţieri şi 15.000 asistenţi pe considerentul că pentru fiecare post permanent trebuie 5 persoane ca să acopere şi concediile şi să asigure o activitate continuă. De unde vom angaja 15.000 asistenţi că să deservească cele 3.000 ambulanţe? Şi de unde cei 15.000 ambulanţieri? Şi cum îi instruim într-un timp atât de scurt ca să lucreze pe ambulanţe? Şi ce facem cu înlocuirea parcului actual de ambulanţe din municipii, oraşe şi sate unde avem deja staţii şi echipaje? Acest proiect ar însemna că ne vor trebui în jur 1.400 de ambulanţe ca să înlocuim ce avem învechit, la care să adăugăm 3.000 de ambulanţe suplimentare, în total 4.400 ambulanţe, la care să suplimentăm paralel personalul ambulanţei de la 12.000, cât este actualmente, la 42.000! Din punctul meu de vedere trebuie mai multă responsabilitate în analizarea acestor propuneri, care sunt nerealizabile şi care pot duce la cheltuieli total nejustificate, pentru că nu este realmente nevoie de un astfel de număr de ambulanţe în România! Sistemul sanitar are nevoie de personal în secţiile de terapie intensivă, în UPU, în chirurgie şi nu numai la ambulanţă şi SMURD”, a scris Raed Arafat.

Această postare a şefului DSU vine ca răspuns la declaraţiile făcute joi de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a fost invitat la o emisiune tv şi a fost întrebat despre sistemul de urgenţă din România şi activitatea lui Raed Arafat, mai arată Mediafax.

,,Acesta este un subiect care trebuie tratat cu mult mai multă responsabilitate şi cu mult mai puţină imagine. Serviciul de Ambulanţă are mari probleme din cauza unui personal insuficient şi din cauza unor dotări insuficiente. Trebuie găsită relaţia corectă şi funcţională de lucru între Serviciul de Ambulanţă şi SMURD. Acesta este cel mai important lucru, dincolo de persoană. Dincolo de imagine, este foarte important ca sistemul, care trebuie să funcţioneze integrat, să devină eficient. De aici plecăm. Abia după aceea discutăm despre persoane”, a spus Liviu Dragnea, care a mai adăugat că urmează să cumpere 3.000 de ambulanţe pentru serviciile de urgenţă, astfel încât să fie câte una în fiecare sat.

Articolul integral, AICI.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA