AR PUTEA PORNI UN RĂZBOI Presa de stat chineză a denunţat vineri ideea „absurdă” a secretarului de stat american desemnat al SUA, Rex Tillerson, de a i se interzice accesul Chinei la insulele artificiale construite de ea în Marea Chinei de Sud, ceea ce ar putea, potrivit presei chineze, să provoace o „confruntare militară”, relatează AFP, potrivit agerpres.
China revendică cea mai mare parte a apelor din Marea Chinei de Sud, traversată anual de transporturi comerciale în valoare de 5.000 de miliarde de dolari. Zona mai este revendicată de Brunei, Malaezia, Filipine, Vietnam şi insula Taiwan. Pentru a-şi revendica suveranitatea, China, la fel ca alte state vecine, construieşte insule artificiale pe care instalează echipamente militare. Astfel, Beijingul a construit porturi, faruri, piste de aterizare şi infrastructuri militare, conform Washingtonului şi experţilor militari.
„Ar trebui să transmitem un semnal clar Chinei pentru a-i atrage atenţia că acele construcţii pe insulele (disputate) trebuie să înceteze şi că accesul său la aceste insule nu va mai fi permis”, a declarat miercuri Rex Tillerson în cadrul audierii sale în Comitetul pentru relaţii externe al Senatului american, conform Știripesurse.ro.
Dacă îşi va pune în aplicare ameninţările, „acest lucru ar putea deschide o confruntare devastatoare între China şi Statele Unite ale Americii”, a scris vineri cotidianul oficial China Daily.
„Cu excepţia cazului în care Washingtonul intenţionează să lanseze un război la scară largă în Marea Chinei de Sud, orice alt demers care are drept scop să împiedice accesul Chinei la insule este absurd”, a scris la rândul său ziarul Global Times într-un editorial.
Sursă info.
Sursă foto.