„Domnule preşedinte al Camerei, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Domnule preşedinte al României, cred în momentul ăsta că există măcar un lucru care ne uneşte pe noi doi: dorul de Emil Boc. Cred că dumneavoastră îi duceţi dorul primului-ministru Emil Boc, iar eu vă mărturisesc că duc dorul discursurilor parlamentare ale lui Emil Boc pe vremea căruia credeam că nu se poate mai rău, dar azi am constatat că da. Să zicem însă că domnul Blaga n-a spus nimic şi să ne referim la subiect.
Stimaţi colegi, Parlamentul nu este de bunăseamă o instanţă juridică. Parlamentul nu este un tribunal şi hotărârea pe care noi o vom lua astăzi nu este o sentinţă. Nu e mai puţin adevărat că, în ciuda tensiunii, e una din cele mai frumoase zile ale vieţii politice româneşti şi, în orice caz, ale vieţii parlamentare, pentru că astăzi, reuniţi aici, indiferent cu ce verdict politic vom pleca, nu dăm nicio lovitură de stat, nu atacăm nicio instituţie, nu punem între paranteze nicio literă a Constituţiei, ci ne aflăm în miezul exerciţiului democratic, constituţional şi parlamentar şi vreau să salut faptul că, cel puţin în principiu, până şi domnul preşedinte al României a recunoscut ieri acest lucru, performanţă la care membrii Partidului Democrat Liberal n-au ajuns nici până azi.
În fond, dincolo de argumentele cu trimitere juridică la articole de Constituţie încălcate constant şi flagrant, arătate în documentul politic pe care noi îl supunem dezbaterii şi votului dumneavoastră astăzi, cred că foarte mulţi dintre cei care au trăit şi trăiesc în această ţară ştiu că, astăzi, s-a ajuns la solicitarea de suspendare a preşedintelui României, după ce ani de zile preşedintele României a suspendat, de fapt, Constituţia României, a suspendat spiritul Constituţiei României şi măcar la nuanţă, deşi, evident, sunt semnatar al documentului care propune suspendarea, mă despart de textul pe care l-a reluat azi Eugen Nicolăescu.
Nu e vorba doar de faptul că Traian Băsescu şi numeroasa lui camarilă politică şi de altă natură au transformat ilegal şi neconstituţional România într-un regim politic prezidenţial de facto. Un regim politic prezidenţial, chiar dacă nu e cazul deloc în România, în Constituţia actuală, poate fi încă un regim democratic. Domnul Traian Băsescu, susţinătorii săi politici, susţinătorii săi din Parlament, din Guvern atunci când l-a avut, din alte instituţii, au încercat mereu să transforme România din punct de vedere politic într-un regim unipersonal şi discreţionar, ceea ce e cu totul altceva chiar şi decât un regim prezidenţial. Sigur că auzim mereu distincţia, şi am auzit-o chiar şi azi din partea preşedintelui, între vorbă şi faptă. Preşedintele, şi ăsta e un lucru la care nu mă aşteptam pentru că lipsit de curaj nu a fost niciodată, se ascunde azi, a făcut-o şi în faţa noastră, în spatele unei false distincţii între vorbă şi faptă. Trebuie să ştie domnul preşedinte, trebuie să ştim toţi care facem politică până la nivelul de a asuma responsabilităţi în statul şi în sistemul politic românesc, că în anumite împrejurări şi în anumite funcţii, vorba, declaraţia, înseamnă faptă.
Preşedintele Traian Băsescu a dat ordine directe şi în mod public unor instituţii care nu-i sunt şi nu i-au fost subordonate. Căror instituţii? Tuturor. Parlamentului, Guvernului atunci când a putut, Curţii Constituţionale, instanţelor judecătoreşti, serviciilor de informaţii şi tuturor celorlalte instituţii care sunt în slujba cetăţenilor României şi nu a preşedintelui ei sau a oricăruia dintre noi. Aceasta este, de fapt, marea problemă pe care noi azi propunem s-o sancţionăm printr-un vot politic în Parlament, trimiţând-o la judecata electoratului român. În fond, domnule preşedinte Băsescu, noi dorim să vă suspendăm azi printr-un act perfect constituţional, perfect democratic. În realitate, dumneavoastră v-aţi autosuspendat demult, de ani buni din funcţia de preşedinte al României, iar marea eroare pe care aţi comis-o şi marele păcat politic şi instituţional pe care l-aţi comis nu faţă de noi, adversarii sau susţinătorii dumneavoastră politici, ci faţă de cetăţenii acestei ţări, care v-au dat de două ori votul pentru a fi preşedinte, este că aţi lăsat această ţară fără preşedinte.
Constituţia României dă dreptul cetăţenilor români să-şi aleagă un preşedinte pentru ca acesta să fie garant, să fie moderator şi să fie reprezentant al tuturor şi în aceşti ani, în orice caz în cei trei din urmă ani despre care vorbim, România nu a avut preşedinte pentru că nu a avut garant în persoana lui Traian Băsescu decât pentru camarila coruptă a domniei sale şi a Partidului Democrat, pentru că nu a avut mediator între puterile statului şi între stat şi cetăţean şi cum putea avea când preşedintele s-a transformat, în mintea şi în acţiunea sa, în singura putere a acestui stat, când s-a transformat şi s-a considerat statul însuşi. Şeful statului, în realitate preşedintele este, chiar dacă nu e numit aşa, expresis verbis în Constituţie, dar de aici şi până la ideea că este ca preşedinte şef al tuturor instituţiilor şi în fond, şef al tuturor cetăţenilor, este o distanţă enormă ca distanţa de la dictatură la democraţie. Sigur, există nuanţe juridice, discuţii de natură constituţională, care se pot purta. Fondul, adevărul, e cunoscut de toţi românii că îl acceptă sau nu, că îl susţin sau nu.
Ieri, domnul preşedinte ne spunea aici, în prima pledoarie a domniei sale, că a spus adevărul românilor. Se referea la necesitatea măsurilor economice de austeritate şi la necesitatea unei justiţii independente şi la alte lucruri frumoase cu care totdeauna toţi am fost de acord şi pe care, mă refer la justiţie, foarte puţini dintre noi în diferitele guverne am reuşit cu adevărat să le aplicăm. Nu domnule preşedinte, nu le-aţi spus românilor tot adevărul, nu le-aţi spus românilor că în vreme ce pentru milioane dintre ei impuneaţi, prin guvernele dumneavoastră marionetă şi prin majorităţile parlamentare marionetă, măsuri de austeritate, un grup restrâns de clientelă şi camarilă politică a prosperat la cote nemaivăzute. Nu le spuneaţi, de exemplu, că atunci când 25% din salariile tuturor bugetarilor se tăiau, bugetul unor instituţii, ca de exemplu, Preşedinţia României creştea la cifre fără precedent. Nu le-aţi spus adevărul că niciunul dintre apropriaţii dumneavoastră nu a fost deranjat de nici un element al sistemului judiciar din România, aşa cum spuneţi că vă doriţi şi aşa cum ne dorim cu toţii, în mod echitabil şi corect. Nu le-aţi spus că dosare sau plângeri în Justiţia română, împotriva unor apropiaţi politici sau economici au fost blocate.
Ne acuzaţi astăzi pe noi şi ne acuzaţi, stimaţi colegi din Partidul Democrat Liberal, că vrem să îl suspendăm pe preşedinte de o justiţie independentă. De ce m-aş teme eu, de ce s-ar teme Victor Ponta, de ce s-ar teme cei mai mulţi dintre dumneavoastră, din orice parte a spectrului politic, de justiţie. Nu eu şi nu zdrobitoarea majoritate a parlamentarilor avem dosare închise sau suspendate de justiţia română, ci preşedintele Traian Băsescu. Am văzut că şi preşedintele şi domnul Blaga, ba chiar şi domnul Toader sunt foarte îngrijoraţi. Poate mai important, şi-a exprimat îngrijorarea ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România şi o serie de importanţi responsabili sau actori politici occidentali. Salut această îngrijorare, măcar pentru faptul că îngrijorarea exprimă interes, iar interesul Statelor Unite, interesul cancelariilor occidentale pentru România a fost dorit de noi mereu şi cred că e întotdeauna benefic.
Am cinstea de a vorbi acum ca reprezentant al unui partid, Partidul Naţional Liberal, care este cel mai vechi partid liberal în activitate din Europa şi care este singurul partid democratic care a supravieţuit în Europa de Est perioadei comuniste. Vorbesc ca reprezentant al unui partid, care din 1990, a vorbit deschis şi a rămas mereu în opoziţie sau la putere ataşat valorilor occidentale, ataşat ideii statului de drept, pluralismului, democraţiei, economiei de piaţă liberă şi justiţiei eficiente şi independente. Pentru cine este foarte îngrijorat? Reamintesc faptul că Partidul Naţional Liberal făcea parte din Guvernul care a luat primele măsuri absolut necesare pentru apropierea României de NATO şi Uniunea Europeană. Pentru cei îngrijoraţi, reamintesc faptul că în timpul unei guvernări PSD, cu Ion Iliescu preşedinte şi Adrian Năstase prim-ministru, România a intrat în NATO şi România a desfăşurat cea mai mare parte a negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Reamintesc faptul că, pentru cei îngrijoraţi, din ţară şi de peste hotare, am intrat în Uniunea Europeană, luându-ne toate angajamentele în vigoare şi azi, cu un guvern condus de Călin Popescu Tăriceanu. Reamintesc faptul că reforma justiţiei, la care toţi ţinem, de la Washington, Bruxelles sau Bucureşti a fost introdusă în vigoare în România, prin angajarea răspunderii, nu a lui Traian Băsescu, ci a aceluiaşi premier liberal, Călin Popescu Tăriceanu. În fine, dacă reafirm şi garantez în numele Partidului Naţional Liberal şi, sper şi sunt convins în numele Uniunii Social Liberale, ataşamentul nostru ferm pentru toate aceste valori, o fac pentru că există oameni care cunosc poate mai puţin istoria României şi care se pot îngrijora sincer.
Unii sunt atât de îngrijoraţi încât fac comparaţie cu mineriada din 1990, şi pentru edificarea lor am să fac o foarte scurtă trimitere la memorie. Da, în 1990 mineriadele acelea au fost cel mai grav atentat la statul de drept din cei 20 de ani. Ştim oare ce făcea fiecare? Ştim că Ion Iliescu era preşedintele României şi ştim că va fi însoţit toată viaţa sa şi mă tem că în toată istoria de responsabilitatea şi umbra uriaşă a acelui moment. Ştim, de asemenea, că, în acel moment, Călin Popescu Tăriceanu, Varujan Vosganian, Radu Stroe, Puiu Haşotti, eu – într-un oraş de provincie, eram membri ai Partidului Naţional Liberal, aveam sediile atacate, dar nu încetam să susţinem atunci, acum 20 de ani, valorile libertăţii. Ştiu că Victor Ponta, liderul de astăzi al PSD, era elev de liceu, ştiu că Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei de astăzi pesedist era stundent, ştiu că Liviu Dragnea era un inginer în Teleorman, şi mai ştiu că Vasile Blaga, Radu Berceanu, Adriean Videanu, erau deputaţi în partidul lui Iliescu, în partidul care cauţiona mineriada.
Iar singura mea rugăminte către domnul preşedinte Traian Băsescu este aceea ca atunci când îşi va scrie memoriile, sau poate le va dicta lui Mircea Cărtărescu, să ne spună ce făcea exact şi unde se afla în zilele de 13-14 şi 15 iunie 1990?
Nu există pentru nimeni onest motiv de îngrijorare. Motivele de îngrijorare s-au risipit. În România echilibrul puterilor s-a restabilit, şi şedinţa şi decizia noastră de astăzi e o dovadă. În fine, dincolo de sancţiuni pe care nu le dăm noi, ci le va da, dacă le va da, electoratul României, există şi lucruri de care oamenii nu sunt vinovaţi, nici măcar domnul preşedinte Traian Băsescu şi lucruri care nu pot fi sancţionate, dar merită să vorbim măcar o dată despre ele. Constituţia României nu poate impune preşedintelui şi nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru că n-a făcut asta, dar marea calitate a unui lider naţional adevărat este aceea de a uni o naţiune, de a o mobiliza, de a o inspira. Traian Băsescu a fost şi este un om puternic, un om politic puternic, n-a fost, şi pentru asta nu-l putem pedepsi, şi nu va fi niciodată un adevărat lider al acestei naţiuni.
Drumurile mele şi ale dumneavoastră, domnule preşedinte Băsescu, oriunde v-aţi afla, se cam despart. Veţi fi sau nu suspendat astăzi, veţi fi sau nu demis de verdictul poporului român, ne cam despărţim. Dacă nu veţi fi demis la referendum, eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din viaţa politică. Dacă veţi fi demis la referendum nu ştiu ce veţi face, dar vă urez şi dumneavoastră şi mie un singur lucru: să apucăm amândoi o Justiţie pe deplin independentă politic în România, şi dumneavoastră, special, vă urez un preşedinte atât de bun, încât să fie bun şi pentru dumneavoastră. Vă mulţumesc!”