Cartierul Iapa din Sighetu Marmației are specificul unei mici localități rurale, arondate municipiului înainte de 1989. În zona câteva există mii de hectare de terenuri, în special pajiști și păduri. Acestea au aparținut iepenilor și au fost lăsate moștenire din tată în fiu. Din păcate, după desființarea CAP-urilor, locuitorii săraci nu au avut bani să își scoată titluri de proprietate și să intabuleze terenurile, deși le aparțin, le lucrează. Din acest motiv au ajuns victimele mafiei terenurilor și a subvențiilor frauduloase de la APIA.
La data de 15 iulie 2014, municipiul, reprezentat de către primarul Nemeș, a încheiat Contractul de închiriere cu numărul 9969 cu persoana fizică Vasile Mariș, prin care îi închiriază acestuia pe o perioadă de cinci ani o suprafață de 99 de hectare de teren, format din pajiști aflate în domeniul public pentru ridicola sumă de 14.850 lei/an (150 lei/ha).
Aparent, nicio problemă legată de contract, dar la o analiză mai atentă se ivesc escrocheriile legate de acesta. Surse din cadrul APIA Maramureș ne-au declarat că pentru terenul în cauză se acordă o subvenție anuală pentru condiții de agro-mediu în sumă de 475 euro/ha, adică o sumă totală pentru întregul teren de circa 47.000 euro, sau peste 210.000 lei.
Adică primăria încasează suma de 14.850 lei de la Vasile Mariș – persoană fizică cu exploatație agricolă, iar acesta primește anual peste 210.000 lei doar din subvenții, fără a mai calcula și celelalte beneficii rezultate în urma exploatării terenului. Domnul Mariș, fost polițist spun sursele noastre, în urma acestui contract dubios face un profit net de cel puțin 195.000 lei anual. În cinci ani, profitul minim calculat ar fi de aproximativ 1 milion de lei (aprox. 230.000 euro), fără a face nimic, profit rezultat doar din încasarea subvențiilor de la dobitoaca și proasta de APIA. Și pentru asta nu face decât să livreze sumele cuvenite partenerilor de excrocherie.
Din contract rezultă că Mariș ar deține 526 de oi și 10 bovine, dar localnicii au declarat că în 2014 nu l-au văzut pe pășune pe acest domn, cum n-au văzut nici cele oile sau bovinele, pentru că nevinovatele animale se pare că nu există decât în hârtii. Astfel subvenția primită de la APIA se împarte probabil între samsarii de terenuri, Mariș și funcționarii din primărie care au realizat afacerea. Se află printre ei și primarul penal Ovidiu Gheorghe Nemeș? Asta numai procurorii DNA care au obligația să ancheteze cazul ne vor putea spune.
Pe lângă suma frumușică de banii furată de la stat, mai există și alte nereguli. Contractul a fost încheiat ilegal, terenul respectiv nu se află în proprietatea primăriei, iar contravaloarea închirierii este sub prețul pieței. Intenția primăriei de a închiria terenul respectiv nu a fost anunțată în presă și pe site-urile de specialitate, cum prevede legea, așa că despre ea au știut doar cei care trebuie.
Există Hotărârea Consiliu Local nr. 23/29.04.2014 care prevede ca Societatea Urbana să organizeze licitație publică deschisă pentru închirierea acestor suprafețe agricole. Locuitorii din cartierele Iapa, Valea Hotarului și Sihei susțin că nimeni nu i-a anunțat despre această licitație și se declară revoltați de faptul că primarul Ovidiu Nemeș a dat terenurile respective în bloc unei singure persoane.
Procurorii vor descoperi că afacerea cu terenul din Iapa nu este singulară, cei avizați susțin că există în jur de 1.000 de hectare care sunt exploatate în același regim, probabil de către aceleași persoane. Statul dă bani grei pentru terenuri și aceștia ajung în pungile și conturile samsarilor și persoanelor corupte din administrația publică locală sigheteană. Repet, deocamdată nu știm dacă printre beneficiarii ilegali se află și primarul penal al municipiului. Mulțumim colegilor de la sighet247.ro pentru datele furnizate.
Grigore Ciascai