spot_img
spot_img
AcasăAdministrațieBaia MareAPEL UMANITAR PENTRU UN TÂNĂR DIN BAIA MARE | Alex Mărginaș, "Scooby",...

APEL UMANITAR PENTRU UN TÂNĂR DIN BAIA MARE | Alex Mărginaș, „Scooby”, are nevoie de ajutorul nostru, după ce a fost grav rănit într-un accident produs în Ungaria

DISTRIBUIȚI

Un tânăr băimărean, Alex Mărginaș, cunoscut de cei apropiați sub porecla „Scooby”, trece printr-o perioadă extrem de dificilă după ce a fost grav rănit într-un accident rutier petrecut în Ungaria, în data de 19 decembrie 2025, la doar câțiva kilometri de granița cu România.

 

În urma accidentului, Alex a fost transportat de urgență la spitalul din Nyíregyháza, unde medicii au stabilit un diagnostic sever: fractură bilaterală de acetabul, una dintre cele mai grave leziuni ale bazinului. Din cauza durerilor intense și a stării critice, cadrele medicale au decis inducerea comei.

 

Prima intervenție chirurgicală a avut loc în 29 decembrie, iar cea de-a doua în 5 ianuarie. În prezent, starea tânărului este atent monitorizată, iar medicii urmează să stabilească dacă vor fi necesare și alte intervenții chirurgicale.

 

Situația este complicată și din punct de vedere financiar. Alex nu era asigurat medical și nu avea contract de muncă, ceea ce face ca toate costurile spitalizării, tratamentelor și operațiilor să fie suportate integral de familie.

 

În acest context, apropiații lansează un apel umanitar către toți cei care pot oferi sprijin. Orice donație, indiferent de sumă, poate contribui la acoperirea cheltuielilor medicale și la continuarea tratamentului de care Alex are nevoie.

 

Donațiile pot fi făcute în conturile deschise pe numele mamei sale, Bucea Liliana:

 

 

Cont LEI:

RO85BTRLRONCRT0140312701

Cont EURO:

RO35BTRLEURCRT0140312701

 

Cei care nu pot ajuta financiar sunt încurajați să distribuie acest apel, pentru a crește vizibilitatea cazului și șansele ca Alex să primească sprijinul necesar. Familia și apropiații mulțumesc tuturor celor care aleg să fie alături de Alex în această perioadă extrem de grea.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA