spot_img
AcasăActualitateAPEL PENTRU PARTIDELE PARLAMENTARE | "Sportul românesc are nevoie de un pact...

APEL PENTRU PARTIDELE PARLAMENTARE | „Sportul românesc are nevoie de un pact național pentru finanțare și dezvoltare”, susține deputatul de Maramureș Brian Cristian

spot_img

DISTRIBUIȚI

Unul dintre cei mai activi parlamentari din România, maramureșeanul Brian Cristian, deputat (USR) a lansat un apel către toate partidele parlamentare pentru a adopta un pachet legislativ dedicat finanțării sportului în România. Deputatul consideră acest acord comun pentru dezvoltarea infrastructurii sportive și sprijinirea sportului de masă și a celui pentru copii și juniori ca fiind esențial.

„Încă de anul trecut am depus în Parlament un pachet legislativ privind finanțarea sportului, pentru a facilita construirea și dotarea bazelor sportive, dar și investițiile în sportul de masă și cel pentru copii și juniori”, arată Brian Cristian.

Pachetul legislativ conține șase proiecte distincte, menite să ofere facilități fiscale și stimulente pentru investiții în sport.

 „Proiectele noastre prevăd scutirea de TVA pentru construirea și dotarea bazelor sportive și TVA de 5% pentru activitățile economice ale cluburilor sportive. De asemenea, propunem sponsorizarea cluburilor sportive prin deducerea cu până la 40% a impozitului pe profit al companiilor și redirecționarea a până la 5% din impozitul pe venit al persoanelor fizice către infrastructura sportivă sau sportul pentru copii și juniori”, explică deputatul.

 

Acesta a accentuat inclusiv necesitatea urgentă de a regândi modul de finanțare a sportului în România.

„Este nevoie urgentă de o regândire a modului în care se finanțează sportul din România, să încurajăm investițiile din partea statului și să oferim facilități fiscale pentru mediul privat care investește în acest domeniu. Sportul românesc nu poate supraviețui doar din excepții sau sportivi care reușesc pe cont propriu”, a declarat Brian Cristian.

Brian Cristian critică atitudinea autorităților față de sport, subliniind că atenția acordată acestui domeniu este insuficientă: „Este revoltător ca autoritățile să acorde atenție sportului doar din 4 în 4 ani, când e vorba de medalii la jocurile olimpice. Statul premiază performanța obținută, fără să îi pese de cum se ajunge în vârf. E nevoie de o abordare sistemică și tocmai de aceea am depus aceste legi în Parlament”.

Deputatul, care a candidat la alegerile locale pentru Primăria Baia Mare și s-a clasat pe locul 3, va candida cel mai probabil la alegerile parlamentare din toamnă. Pe lângă scorul surprinzător obținut la scrutinul din 9 iunie, o nouă candidatură este susținută și de activitatea sa parlamentară, care îl clasează printre cei mai activi parlamentari români.

Brian Cristian a militat în mandatul său de deputat pentru importanța combaterii sedentarismului în rândul populației.

„Doar 20% dintre români fac exerciții fizice sau practică un sport cu regularitate, mult sub media UE de 40%. Trebuie să combatem sedentarismul și să încurajăm o viață activă,” susține deputatul.

 

ActualMM

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA