Un grav accident rutier, petrecut de Crăciun la Borșa, a lăsat trei polițiști răniți, dintre care doi în stare critică. Agentul Coman Ioan, una dintre victime, are nevoie urgentă de sânge pentru a supraviețui.
Tragedia a avut loc când un Porsche condus de un tânăr de 22 de ani a lovit autospeciala de poliție în care se aflau cei trei agenți. După impact, șoferul a fugit de la locul accidentului, dar a fost ulterior prins și arestat preventiv pentru 30 de zile.
Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș face un apel către toți cetățenii care pot dona sânge, indiferent de grupa sanguină, să se prezinte la centrele de transfuzie din întreaga țară. Donatorii sunt rugați să menționeze numele agentului Coman Ioan pentru ca donațiile să ajungă direct la el.