APEL IPJ În primele nouă luni ale acestui an, peste 40% dintre apelurile la SNUAU 112 nu au reprezentat situaţii de urgenţă ori au fost false.
APEL IPJ Atunci când sunaţi fără temei la 112 nu faceţi decât să ţineţi linia ocupată pentru o persoană care se află într-o reală situaţie de risc şi a cărei viaţă poate depinde de acel apel.
Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 lei.
În primele nouă luni ale acestui an, la nivelul Compartimentului Apeluri de Urgenţă 112 Maramureş au fost primite 21.289 apeluri de urgenţă, cu 604 mai puţine decât în perioada similară a anului anterior.
Din totalul apelurilor primite doar în 12.275 cazuri s-a impus deplasarea unor echipaje de intervenţie pentru gestionarea aspectelor de urgenţă şi luarea măsurilor legale, restul situaţiilor fiind clarificate prin consiliere şi îndrumări sau au reprezentat apeluri false.
Astfel, în perioada ianuarie – septembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au intervenit şi au luat măsuri legale în 9.689 cazuri semnalate prin SNUAU 112, aceasta reprezentând o medie de peste 1.000 intervenţii pe lună.
Cele mai multe apeluri au privit evenimente sesizate în mediul urban (67%), acestea fiind repartizate în principalele zone aglomerate de pe raza judeţului, respectiv municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei.
De asemenea, cele mai multe apeluri de urgenţă la care s-a intervenit au fost înregistrate la sfârşit de săptămână iar timpul mediu de intervenţie a fost sub 10 minute.
112 este unicul număr de urgență care poate fi folosit de pe orice telefon fix, public sau mobil pentru a beneficia, gratuit, de serviciul de urgență (poliție, ambulanță, jandarmi, pompieri) în orice țară a Uniunii Europene.
Centrele de Urgență funcționează permanent, 24 din 24 de ore, 7 zile pe săptămână.
Se interzice utilizarea numărului 112 în scopuri ce nu reprezintă apeluri de urgenţă. Accidentele rutiere fără victime, aglomerarea traficului, întreruperea utilităţilor, ridicările auto, pierderea sau găsirea de obiecte personale, solicitarea unor informaţii despre diferite numere de telefon, emitere carte de identitate, paşaport, cazier, trafic, program instituţii publice NU REPREZINTĂ URGENŢE!
Potrivit prevederilor Legii nr. 160 din 2008, apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă, alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie 112 constituie contravenţii care se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.