Frumoasele păduri ale Maramureșului sunt în pericol. Știm cu toții asta, iar majoritatea dintre noi consideră că numai tăierile ilegale de lemne sunt vinovate de această degradare a unui ecosistem recunoscut la nivel național. Însă un maramureșean trage un semnal de alarmă cu privire la un alt factor care pune în pericol natura: practicarea din ce în ce mai deasă motosporturi pe traseele turistice și în parcurile naționale. Dipă cum spune maramureșeanul, aproape nici un drum forester, nici o potecă nu a scăpat de pasionații de off-road.
Ca soluție, fiind ajutați și de litera Legii care interzice vehiculele motorizate în pădure fără acordul ocoalelor silvice, acesta propune ca fiecare astfel de abatere să fie sesizată imediat. Vă prezentăm mai jos, integral, mesajul publicat de maramureșean:
„Către iubitorii de natură. Oameni buni, vă scriu câteva rânduri, în speranța că împreună putem pune capăt unui fenomen nociv care ia amploare pe traseele turistice, și în parcurile naționale. Motocros și 4X4. Noi cei care ieșim în natură de mulți ani, deja putem constata gradul de degradare, de care nu a scăpat aproape nici un drum forester, nici o potecă, nici o rută frecventată de cei care vor să iasă în natură. S-a ajuns în punctul în care pe orice cărare mergi sunt șanțuri, noroaie, ești nevoit de multe ori să părăsești poteca sau drumul marcat turistic pentru că nu mai poți înainta efectiv din cauza noroaielor. Ok, toți anii ăștia autoritățile i-au tolerat, dar acum sunt în afara legii. Nu este permis în pădure cu vehicule motorizate, decât cu acordul ocolului silvic. Vă propun să sunăm de fiecare dată cand ne întâlnim cu ei la 112, să facem poze, filmări și să le trimitem la IPJ Maramureș. Dacă trec pe lânga noi și privim în alta parte, înseamna că toleram acest fenomen. Cred că dacă se adună reclamațiile, autoritățile vor lua măsuri”, a scris bărbatul.
ActualMM