Scriitoarea Florica Bud a lansat joi, 19 noiembrie, cel de-al 15-lea volum scris şi cel mai proaspăt ieşit de sub tipar, „Dariusienii aterizează luni”.
“Cartea se numeşte «Dariusienii aterizează luni», a apărut la editura Neuma din Cluj Napoca, editor Andreea Hedeş. Cartea vrea să fie un sfat adresat celor mici şi celor mari, adică întodeauna există cineva mai mic şi mai neajutorat ca şi tine pe care dacă îl vei ajuta te vei simţi mult mai bine”, a povestit Florica Bud.
Volumul, extrem de atractiv, beneficiază de o grafică şi o prezentare deosebite. Este dedicat de autoare nepoţelului ei, Darius Alexandru Bud, cu ocazia împlinirii vârstei de doi ani.
”Ilustraţia volumului a fost realizată de Raluca Fărcaş, elevă a Liceului Gheorghe Şincai, elevă în clasa a XII-a. De altfel şi eu am terminat acelaşi liceu, Gheorghe Şincai. Desenele sunt minunate, cartea se adresează tuturor, şi celor mari şi celor mici, face parte din ciclul pe care eu l-am intitulat «Cărţi pentru adulţi şi alţi copii»”, a mai spus autoarea.
Aceasta este cea de-a cincea apariţie semnată Florica Bud în rândul cărţilor pentru copii şi cea de-a zecea în rândul cărţilor pentru adulţi, deci al 15-lea volum semnat de îndrăgita autoare originară din Baia Mare.
Sursa foto: cenaclulscriitorilormm.blogspot.ro
Ana Pop