Municipiul Baia Mare anunță instituirea unor restricții de circulație temporare în vederea executării lucrărilor de igienizare a mai multor parcări, conform următorului program:
- marți, 15 aprilie 2025, de la orele 8.00, strada George Coșbuc;
- miercuri, 16 aprilie 2025, de la orele 8.00, strada Victoriei, tronson cuprins între strada Gheorghe Marinescu și RFN;
- joi, 17 aprilie 2025, de la orele 8.00, strada Victoriei, tronson cuprins între RFN și VIVO Mall.
Eliberarea parcărilor se va face începând cu ora 16:00 a zilei anterioare desfășurării lucrărilor.
Pentru buna desfășurare a intervențiilor, Poliția Locală Baia Mare va asigura sprijinul necesar și va monitoriza respectarea restricțiilor impuse, prin amplasarea de garduri metalice și semnalizare corespunzătoare.