ANUNȚ DE LA METEOROLOGI Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis în urmă cu puțin timp o informare meteorologică de precipitații moderate sub formă de lapoviță și ninsoare și de intensificări ale vântului.
Informarea este valabilă între 21 ianuarie (ora 16:00) și 22 ianuarie (ora 22:00).
În intervalul menționat precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării.
În jumătatea de sud a țării și în zona montană se vor cumula cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30…35 l/mp.
Până în dimineața zilei de luni (22 ianuarie), în Dobrogea vor predomina ploile, iar în Banat, Crișana, sudul Olteniei, precum și în sudul și estul Munteniei vor fi precipitații mixte.
În celelalte regiuni, iar în cursul zilei de luni (22 ianuarie) și în sud și sud-est vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă.
Temporar vântul va avea intensificări în vestul și sudul teritoriului, cu viteze de 45…55 km/h, iar pe crestele montane, 60…70 km/h.
În regiunile sud-estice vântul va continua să prezinte intensificări și în noaptea de luni spre marți (22/23 ianuarie) spulberând zăpada.