AcasăActualitateSocialANSVSA - Campanie de informare – Igiena laptelui

ANSVSA – Campanie de informare – Igiena laptelui

spot_img

DISTRIBUIȚI

România beneficiază de o perioadă de tranziţie pentru îmbunătăţirea calităţii laptelui crud până la 31 decembrie 2013* , iar începând cu 1 ianuarie 2014 este interzisă livrarea către centrele de colectare sau către unităţile de procesare, precum şi comercializarea laptelui crud care nu respectă cerinţele legislaţiei Uniunii Europene.

Pentru a veni în sprijinul celor din domeniu, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va desfăşura, în perioada 10 – 30 iunie, o campanie de informare la nivel naţional, prin care-şi propune să aducă la cunoştinţa producătorilor şi procesatorilor măsurile care trebuie întreprinse, pentru asigurarea conformităţii laptelui crud cu standardele Uniunii Europene.

Scopul acestei campanii este de a oferi informaţiile necesare celor care cresc un număr mic de animale, astfel încât să-şi poată valorifica în continuare laptele, iar unităţilor de procesare să aplice măsurile necesare pentru a procesa şi vinde în continuare produsele în România.

Se urmăreşte păstrarea locurilor de muncă în domeniu sau crearea de altele noi, creşterea efectivelor de vaci de lapte şi în esenţă o modalitate de a evita implicaţii sociale şi economice nedorite, care ar putea rezulta ca urmare a sistării activităţii unor unităţi de industrie alimentară.

Esenţială este aplicarea unor măsuri şi derularea unor programe menite să ducă la îmbunătăţirea calităţii laptelui crud de vacă, a sistemului de colectare a laptelui de vacă şi la modernizarea şi dezvoltarea fermelor agricole, în acord cu cerinţele şi reglementările europene.

Această campanie de informare va fi coordonată de către Direcţia de Trasabilitate şi Siguranţa Alimentelor de Origine Animală din cadrul ANSVSA şi se va realiza de către Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene prin echipe formate din medici veterinari oficiali din cadrul Biroului Siguranţa Alimentelor de Origine Animală, medici veterinari oficiali din cadrul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi medici veterinari oficiali responsabili de zonă.

Echipele respective vor avea atribuţii şi responsabilităţi pentru organizarea unor acţiuni de informare, în principal a producătorilor care livrează lapte crud la centrele de colectare a laptelui, unităţile de procesare a laptelui autorizate sau înregistrate sanitar veterinar, precum şi a celor care vând direct laptele crud către consumatorul final, cu privire la criteriile de calitate a laptelui crud, în special la numărul total de germeni şi numărul de celule somatice, precum şi modul în care poate fi atinsă conformitatea laptelui cu standardele Uniunii Europene.

În cadrul întâlnirilor organizate de către DSVSA cu producătorii de lapte vor fi discutate aspecte privind:
· cerinţele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească laptele crud, prevăzute de legislaţia Uniunii Europene;
· căile de contaminare a laptelui;
· regulile de igienă a mulsului ce trebuie respectate de către producători, în vederea obţinerii laptelui conform cu standardele Uniunii Europene;
· aspecte practice privind identificarea şi eliminarea din consumul uman a laptelui provenit de la animale bolnave, aflate sub tratament sau în perioada de aşteptare, după administrarea tratamentului, precum şi a laptelui care prezintă modificări de culoare, gust şi miros;
· răcirea şi depozitarea laptelui după muls;
· restricţiile privind vânzarea directă sau livrarea laptelui la centrele de colectare sau unităţile de procesare.

Materialele informative ale campaniei vor fi înmânate participanţilor la întâlnirile organizate de către DSVSA judeţene şi vor fi distribuite şi cu sprijinul administraţiei locale sau a structurilor teritoriale ale altor instituţii cu responsabilităţi în domeniu (la primării, spaţii comerciale, sediile Poliţiei locale, şcoli, dispensare umane şi veterinare, biserici, cămine culturale, pieţe, târguri, etc.), astfel încât informaţia să poată fi propagată cât mai extins.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA