Vremea se va răci accentuat în toată ţara, în intervalul 13 – 15 mai, iar valorile termice vor scădea chiar şi cu 12 – 15 grade de la o zi la alta în unele zone, potrivit unei estimări privind evoluţia valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 11-25 mai, realizată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Pe 13 mai se va produce o răcire accentuată şi valorile termice vor scădea cu 12 – 15 grade de la o zi la alta. În intervalul 15 – 19 mai, va avea loc un proces de încălzire treptată, iar în ultima parte a intervalului de prognoză temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor – mai ales averse însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului – va fi mai mare în jurul datei de 13 mai şi, din nou, după 21 mai. În restul intervalului de prognoză, ploile vor fi puţine şi, în general, slabe cantitativ.
În Maramureş, vremea va fi deosebit de caldă în primele zile, cu temperaturi medii de peste 26 de grade la valorile maxime şi de peste 10 grade la cele minime. Pe 13 mai, vremea se va răci accentuat şi mediile maximelor vor scădea cu circa 15 grade Celsius. Din 15 mai, vremea se va încălzi treptat şi constant, iar mediile termice vor depăşi uşor normele climatologice după 20 mai.
Vor fi averse, însoţite de descărcări electrice, în toată regiunea pe 13 şi 14 mai, apoi probabilitatea lor de apariţie va fi mai mare după 21 mai.
În Transilvania, temperaturile medii vor caracteriza o vreme caldă în primele zile ale perioadei. În intervalul 13 – 14 mai însă, vremea se va răci accentuat, iar mediile temperaturilor maxime vor scădea cu aproximativ 10 – 12 grade faţă de zilele precedente. După 15 mai, va începe un proces de încălzire uşoară şi treptată a vremii, iar după 18 – 19 mai până la sfârşitul intervalului valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale ale perioadei.
Din 15 mai, vremea se va încălzi uşor de la o zi la alta, devenind normală din punct de vedere termic după 20 mai. Vor cădea precipitaţii pe arii extinse pe 13 şi 14 mai, apoi aversele vor fi pe arii restrânse şi slabe cantitativ, cu o nouă tendinţă de extindere după 20 mai.
La începutul intervalului nu vor fi precipitaţii, dar în 13 şi 14 mai acestea se vor semnala pe arii extinse şi vor fi moderate cantitativ la nivel local. Apoi, probabillitatea de apariţie a averselor, în general slabe cantitativ, va fi redusă până spre 19 mai, după care va creşte uşor spre sfârşitul perioadei de prognoză.
La munte, temperaturile minime vor avea valori medii de 7 – 8 grade la începutul intervalului, dar pe 13 mai aceste valori vor coborî spre limita de îngheţ, urmând ca apoi să crească treptat.
Temperaturile maxime medii vor fi mai mari decât normele climatologice în primele zile, dar vor marca o scădere accentuată în intervalul 13 – 14 mai.
În intervalul 15 – 19 mai, vor creşte uşor şi treptat, pentru ca, din 20 mai, să se menţină relativ constante la valori normale.
Probabilitatea ca precipitaţiile, mai ales averse însoţite de descărcări electrice, să fie mai abundente şi mai extinse ca arie, va fi mai mare în jurul datei de 13 mai şi, din nou, după 21 mai, adaugă ANM.