La 8 decembrie 2015, Misiunea Permanentă a României la ONU a co-organizat și găzduit, la sediul central al Organizației Națiunilor Unite din New York, vernisajul expoziției internaționale „Către progres în agenda de dezvoltare post-2015 şi combaterea schimbărilor climatice”.
Un proiect al Fundației Inter-Art din Aiud, expoziția s-a bucurat de prezența Sub-Secretarului General al ONU Cristina Gallach, a Asistentului Secretarului General Thomas Gass, a Reprezentantului Permanent al României la ONU, Ambasadorul Ion Jinga, a artiștilor români reprezentând Fundația Inter-Art, precum și a numeroși ambasadori și diplomați acreditați la ONU și mass media. În cuvântul de deschidere, ambasadorul Ion Jinga a apreciat caracterul multicultural al demersului artistic al Fundaţiei Inter-Art, care cuprinde lucrări ale unui număr de 52 artiști din 33 de ţări, de pe cinci continente: „Cu cât știm mai mult unii despre alții, cu atât se consolidează premisele pentru coexistența pașnică și cooperare, în beneficiul prosperității comune. Acesta este, de altfel, unul din idealurile Națiunilor Unite. Această expoziție este un tribut artistic pentru aniversarea a 70 de ani de existență a ONU și a 60 de ani de când România a aderat la singura organizație internațională globală, plasată în centrul sistemului multilateral mondial.”
Sub-Secretarul General al ONU, Cristina Gallach, a salutat concentrarea expoziţiei pe tematica agendei de dezvoltare 2030 și a schimbărilor climatice. A apreciat maniera în care România a reuşit, în contextul aniversar al celor 60 de ani de la aderarea la ONU, să utilizeze o platformă artistică pentru promovarea aspectelor circumscrise problematicii prioritare pe agenda onusiană din acest an. La rândul său, Asistentul Secretarului General al ONU, Thomas Gass, a transmis un mesaj din partea Secretarului General al organizaţiei, Ban Kimoon, aflat la Paris, la Summitul privind schimbările climatice, prin care salută expoziția în contextul temelor de mare actualitate din care aceasta se inspiră. Informații suplimentare: Expoziţia „Către progres în agenda de dezvoltare post-2015 şi combaterea schimbărilor climatice” este organizată de Fundaţia Inter-Art din Aiud, jud. Alba, împreună cu Misiunea Permanentă a României pe lângă ONU, Institutul Cultural Român din New York, Departamentul pentru Relatii Inter-Etnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” din Aiud şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Aiud. Evenimentul de la ONU este rezultatul unei iniţiative a InterArt lansate în contextul adoptării, în septembrie 2015, a agendei de dezvoltare durabilă 2030, precum și a conferinței de la Paris, din decembrie 2015, privind combaterea schimbărilor climatice.
Expoziţia din acest an este una specială, de aniversare a 70 ani de la crearea ONU, a 60 ani de la aderarea României la ONU, precum și a 20 ani de activitate a Fundației InterArt. Este a treia oară că Fundația Inter-Art colaborează cu Misiunea României la ONU pentru a expune lucrări la sediul central al Organizației Națiunilor Unite, precedentele expoziții având loc în anii 2009 și 2013.