AcasăActualitate112ANI GREI - Puşcărie pentru că şi-au înfometat copiii

ANI GREI – Puşcărie pentru că şi-au înfometat copiii

spot_img

DISTRIBUIȚI

ANI GREI Caz cutremurător într-o localitate din Iaşi. Părinţii a patru copii au fost condamnaţi la închisoare pentru că i-au înfometat, iar tatăl a abuzat de fete împreună cu un vecin.

Doi părinţi au fost condamnaţi la 10, respectiv 6 ani de închisoare, după ce şi-au abuzat şi înfometat toţi cei 4 copii. Hotărârea magistraţilor este definitivă. Acum fraţii se află în grija unui asistent maternal.

ANI GREI Psihologii încearcă să-i ajute să treacă peste traumele provocate de propriii părinţi.

Chinurile îndurate de cei patru copii în localitatea Cositeni, din judeţul Iaşi, au ieşit la iveală în luna februarie a acestui an. Atunci, asistenţii sociali au găsit copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani înfometaţi, abuzaţi şi speriaţi. Lungul şir al ororilor la care au fost supuşi de părinţi nu s-a oprit aici.

Potrivit ştirileprotv.ro, două dintre fete, de 8 şi 15 ani, au fost abuzate de tată şi de un vecin. Anchetatorii au stabilit că totul s-a petrecut cu ştirea mamei. De atunci, toţi fraţii au fost luaţi din familie.

Tatăl îşi va petrece următorii 10 ani după gratii, iar mama va fi închisă 6 ani. Sentinţa este definitivă.

sursa info
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA